"Discutăm despre valori foarte, foarte importante" pentru acest program de sprijin care va fi finanţat de zona euro, Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi creditorii privaţi din ţară, a declarat el presei, la Bruxelles.
"Este încă prea devreme pentru a indica o sumă exactă", dar discuţiile se referă la ‘o valoare similară primului program de ajutor’, a adăugat premierul grec.
Potrivit acestuia, valoarea finală ‘va depinde de participarea creditorilor privaţi", bănci şi fonduri de investiţii.
Europa şi FMI condiţionează acest al doilea plan de salvare de adoptarea, săptămâna viitoare, în parlamentul grec a unui nou plan de austeritate propus de guvernul premierului Papandreou.
Noul ministru de finanţe elen, Evangelos Venizelos, a cerut vineri partidelor de opoziţie din Grecia să sprijine noul program de măsuri de austeritate.
Potrivit purtătorului de cuvânt al executivului de la Atena, Grecia a finalizat discuţiile cu delegaţii Uniunii Europene şi Fondului Monetar Internaţional asupra planului său de austeritate pentru următorii cinci ani, iar guvernul va înainta săptămâna viitoare în parlament legislaţia necesară.