Grecia are de rambursat aproape un miliard de euro către FMI în luna mai şi aproape şapte miliarde de euro către BCE până în luna august şi există îngrijorări că Guvernul de la Atena va rata aceste plăţi. Aceasta ar fi o situaţie fără precedent care ar putea pune sub semnul întrebării apartenenţa Greciei la zona euro şi ar putea declanşa o reacţie în lanţ în rândul creditorilor privaţi, ceea ce ar agrava şi mai mult problemele Greciei.
Cu toate acestea, pentru majoritatea marilor firme de rating, de a căror apreciere depinde dacă BCE va putea accepta în continuare obligaţiuni greceşti sub formă de garanţii, ratarea unei plăţi către FMI nu înseamnă că Grecia va fi coborâtă în categoria 'incapacitate de plată'.
Standard and Poor's, Fitch şi DBRS, trei dintre primele patru mari agenţii de rating, susţin că FMI şi BCE nu sunt creditori standard, iar ratarea unei plăţi către fiecare din cele două entităţi, chiar dacă va coborî şi mai mult ratingul Greciei în categoria 'junk – nerecomandat pentru investiţii' nu va însemna totuşi 'default – incapacitate de plată'. Aceasta înseamnă că băncile greceşti vor putea să beneficieze în continuare de fonduri din partea BCE, care nu poate accepta drept garanţii obligaţiuni emise de către un Guvern în incapacitate de plată.
'Dacă, din orice motiv, Grecia ar fi în situaţia de a nu putea rambursa o tranşă către FMI şi BCE acest lucru nu ar constitui un default potrivit criteriilor noastre, deoarece este vorba de datorii către sectorul oficial', a declarat Frank Gill de la S&P. La rândul lor, Ed Parker de la Fitch Ratings şi Fergus McCormick de la DBRS au precizat şi ambele agenţii de rating împărtăşesc opinia S&P.
Chiar dacă este de acord cu celelalte agenţii când vine vorba de FMI, Moody's are, însă, o opinie diferită când se aduce în discuţie ratarea unei plăţi către BCE. Principalul analist pentru zona euro de la Moody's, Dietmar Hornung, susţine că incapacitatea de a rambursa banii datoraţi BCE va fi apreciată drept 'incapacitate de plată', întrucât obligaţiunile pe care BCE le deţine pot fi vândute pe piaţă şi, în consecinţă, trebuie judecate ca oricare alte obligaţiuni vândute pe piaţă.
Cu toate acestea, pentru toate cele patru mari agenţii de rating, ratarea unei plăţi către FMI şi BCE nu ar fi o idee bună. 'Incapacitatea de a-şi achita datoriile către Banca centrală, care îţi susţine sistemul bancar, nu este o idee prudentă', a spus Frank Gill de la S&P.
Grecia şi partenerii din zona euro au accelerat discuţiile în încercarea de a ajunge la o înţelegere, pe fondul semnalelor conflictuale venite din partea guvernului de la Atena cu privire la dispoziţia sa de a cădea de acord asupra unor reforme.
Sursa: Agerpres