Prezent la o dezbatere organizată de postul german de televiziune ARD, Ianis Varoufakis a declarat: "Vrem o Europă prosperă, o uniune monetară încununată de succes". Întrebat de problemele legate de achitarea datoriilor, oficialul elen a apreciat că acestea sunt "reduse şi nesemnificative".
"Intenţia noastră este să facem tot ce este necesar să achităm fiecare euro", a susţinut ministrul elen de Finanţe, deşi a sugerat că o restructurare a datoriei ar fi "cel mai bun mod de a ajuta Grecia să facă asta".
Varoufakis a refuzat să fie implicat în discutarea cererii de despăgubiri de război adresată Germaniei de autorităţile elene pentru fapte datând din Al Doilea Război Mondial. "Nu este vorba de bani. Este o problemă morală. Aş fi încântat dacă nu se va discuta această problemă", a declarat oficialul elen.
Atena a rambursat vineri către FMI o nouă tranşă de împrumut, în valoare de 336 de milioane de euro, însă trebuie să achite până la sfârşitul lunii încă 896 de milioane de euro acestei instituţii financiare.
Capacitatea de finanţare a Greciei este limitată, pentru că nu poate împrumuta de pe pieţele de termen lung şi mediu, iar achitarea unei tranşe de împrumut în valoare de peste şapte miliarde de euro din partea creditorilor săi depinde de punerea în aplicare de reforme de către guvernul stângii radicale.
În prezent, datoria Greciei se situează la 315 miliarde de euro sau 176% din PIB, un nivel considerat nesustenabil de mulţi analişti şi care nu poate fi rambursat în totalitate.
Noul Guvern de stânga de la Atena a promis anularea măsurilor de austeritate ce au fost impuse Greciei în acordurile convenite cu creditorii internaţionali, precum şi anularea unei părţi din datoria ţării. Însă, pentru a obţine prelungirea cu patru luni a acordului de creditorii, Guvernul de la Atena a promis că îşi va onora obligaţiile financiare "la timp şi în totalitate".