O țară care se află pe lista destinațiilor de vacanță preferate de majoritatea românilor vrea să schimbe regulile înaintea UE. Mai exact, Grecia intenționează să facă un lucru inedit în legătură cu certificatul verde COVID-19 sau așa numitul "pașaport de vaccinare". Ce trebuie să știe toți cei care vor să călătorească în acest stat?
Vești importante pentru toți românii care vor să plece în Grecia. Această țară are de gând să folosească certificatul verde COVID-19 înainte să fie lansat la nivelul UE. Anunțul a fost făcut chiar de către premierul elen.
Autorităţile din Grecia au anunțat, vineri, că sunt gata să folosească certificatul digital COVID înainte să fie lansat la nivelul Uniunii Europene, la 1 iulie. Certificatul va fi deschis pentru toţi cetăţenii europeni începând cu data de 1 iulie, a anunţat premierul grec Kyriakos Mitsotakis, potrivit Reuters.
În context, trebuie subliniat că Grecia a fost una dintre principalele susţinătoare ale certificatul COVID la nivel european. O poziție similară a avut și Spania. Economiile ambelor țări depind în bună măsură de câştigurile din turism.
Decizia luată la nivelul UE în ceea ce privește Certificatul COVID
Consiliul European și Parlamentul au ajuns săptămâna trecută la un acord privind certificatul verde Parlamentul European ar putea adopta o lege din 7 iunie, iar mai multe țări din UE, inclusiv Franța și Spania, au fost de acord să testeze sistemul înainte de lansarea pe 1 iulie.
„Este foarte, foarte simplu. Include toate informațiile de care ar avea nevoie un stat membru pentru a întâmpina un călător fără a impune restricții suplimentare”, a declarat prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis vineri.
Certificatele digitale create de STS au fost deja verificate şi validate cu succes de țările din Uniunea Europeană În codul QR pe care îl vor scana autoritățile din fiecare stat se vor regăsi doar informații esențiale.
Există trei categorii persoane care pot să descarce acest certificat de pe portalul web securizat pe care îl va dezvolta STS. E vorba de cele care s-au vaccinat împotriva COVID-19. Au această posibilitate și persoanele care au un test negativ din ultimele 72 de ore dar și cele care s-au recuperat după afecţiunea COVID-19. Documentul care ar putea intra în vigoare de la 1 iulie va dovedi că deţinătorul său a fost vaccinat împotriva COVID-19, are un rezultat negativ la testul COVID sau s-a vindecat de boală.
Sursa foto: Dreamstime