Grecia se aşteaptă la „o participare universală” la schimbul de obligaţiuni

Ministrul elen de finanţe, Evangelos Venizelos, şi-a exprimat încrederea că Grecia va asigura 'o participare universală' la schimbul de obligaţiuni, în urma extinderii ofertei până în 23 martie, transmite site-ul ekathimerini.com.

‘Piaţa ştie foarte bine că acestă ofertă este unică, foarte bună şi profitabilă. Este o propunere absolut constructivă nu numai din partea Greciei ci şi din partea aşa numitului sector oficial’, a declarat Venizelos pentru postul american de ştiri CNBC.

Guvernul de la Atena a anunţat vineri că a obţinut un grad de participare suficient din partea deţinătorilor privaţi de obligaţiuni guvernamentale greceşti pentru programul de schimb de bonduri, o condiţie esenţială pentru a putea beneficia de al doilea program de sprijin destinat reducerii drastice a datoriei sale şi evitării falimentului.

Într-un comunicat al Ministerului grec de Finanţe se arată că 85,8% din deţinătorii privaţi de obligaţiuni au acceptat schimbul de bonduri. Autorităţile de la Atena aveau nevoie de un grad de participare de 75% pentru a putea demara tranzacţia. În final rata de participare ar putea să ajungă la 95,7%, prin activarea clauzelor de acţiune colectivă care obligă deţinătorii de obligaţiuni să accepte termenii schimbului. În plus, termenul limită pentru acceptarea ofertei pentru bondurile guvernate de legislaţia internaţională a fost extins până la 23 martie.

Venizelos a adăugat că intrarea tehnică în incapacitate de plată declarată de Asociaţia Internaţională pentru Schimburi şi Derivate (International Swaps and Derivatives Association – ISDA) nu este importantă pentru Grecia şi a respins afirmaţiile că Atena va avea în final nevoie de un al treilea pachet de asistenţă financiară.

Luni, miniştrii de finanţe din zona euro se întâlnesc la Bruxelles pentru o decizie finală în cazul celui de-al doilea pachet de asistenţă financiară.

Recent, ţările din zona euro au căzut de acord asupra unui nou plan de salvare fără precedent, în valoare de 237 miliarde de euro, destinat Greciei, în ideea de a evita falimentul unei ţări membre care ar avea consecinţe imprevizibile pentru întreaga Europă. Planul cuprinde, pe de o parte, un ajutor public, sub forma de împrumuturi în valoare de 130 de miliarde de euro până la finele lui 2014, după un prim program de sprijin pentru Grecia în luna mai 2010 care s-a ridicat la 110 miliarde de euro. Cealaltă componentă se referă la ştergerea cu 107 miliarde de euro a datoriilor Greciei deţinute de creditorii privaţi, bănci şi fonduri de investiţii.
SURSA: Agerpres