În cazul în care Atena nu va primi în curând tranșa de 7,2 miliarde de euro în urma reuniunii miniștrilor de finanțe ai Eurogrupului, la 24 aprilie, neîndeplinirea obligațiilor devine mult mai probabilă și se pare că guvernul de la Atena își face deja planuri.
Iată ce scrie Financial Times:
„Grecia se pregătește să facă pasul dramatic de a se declara în incapacitate de plată cu excepția cazului în care se poate ajunge la un acord cu creditorii săi internaționali la sfârșitul lunii aprilie, potrivit unor surse informate cu privire la strategia guvernului de stânga de la Atena. Executivul, care a rămas rapid fără bani pentru salarii și pensii publice, a decis să rețină 2,5 miliarde de euro din plățile datorate Fondului Monetar Internațional în mai și iunie, dacă nu se ajunge la un acord, au spus ei. "Am ajuns la capătul drumului. Dacă europenii nu vor elibera bani din acordul de salvare, nu există nicio alternativă", a declarat un oficial guvernamental.”
Guvernul grec a negat că acesta ar putea fi planul în cazul unei situaţii grave, după ce a apărut povestea din Financial Times. Dar având în vedere actuala situație financiară a țării, ar fi probabil lipsit de seriozitate să nu aruncăm măcar o privire la acest scenariu.
Fondul Monetar Internațional a făcut o politică din a nu restructura niciodată datoriile pe care trebuie să le primească. În cazul în care Grecia nu face o plată, există o perioadă de de grație de aproximativ o lună pentru a transfera banii.