Jacques Delpa spune că zona euro a ajuns în situația în care se află din cauza faptului că state precum Grecia, Portugalia, Spania sau Irlanda au avut acces la piețele externe de capital odată cu aderarea la moneda unică. S-au împrumutat mult, la prețuri mici, pentru cheltuielile publice sau chiar pentru consum, fără să-și mărească și potențialul de creștere economică.
Acest balon de credit a condus la o creștere haotică a salariilor, iar competitivitatea a scăzut pentru că au devenit foarte scumpe. Acum au un potențial de creștere negativă și sunt supraîndatorate.
Jean-Pierre Petit explică faptul că moneda unică are și ea o vină în tot acest proces: în zona euro ergulile se conduc în funcție de două cifre, cea a deficitului și cea a datoriei publice, fără să se ia în considerare alte mari dezechilibre economice cum ar fi: datoria privată, balanța comercială sau bulele imobiliare.
Starea zonei euro s-a înrăutățit din cauza faptului că și-a dat singură un target pe care nu-l poate atinge: un deficit de sub 3%.
Cu cât această țintă este mai greu de realizat cu atât riscul de faliment crește mai mult, întrucât dobânzile de pe piețe cresc, iar finanțarea deficilor devine tot mai greu de realizat.
Delpa este de părere că o datorie de 160% din PIB, cum va fi a Greciei în 2012 este imposibil de plătit fără să fie restructurată. Asta înseamnă că cei care au împruumutat Grecia sau alte state precum Spania sau Irlanda, vor pierde bani.
"În orice caz, piețele știu deja că Grecia și Irlanda nu își vor putea rambursa datoriile", spune economistul.
SURSA: L’Expansion
Grecia și Irlanda nu vor fi capabile să-și plătească datoriile
12 decembrie 2010, 09:58
Ultima modificare în 12 decembrie 2010, 11:58
Jacques Delpla, membru al Consiliului de Analiză Economică și Jean-Pierre Petit, analist economic, au declarat într-un interviu pentru publicația franceză L'Expansion că falimentele din zona euro sunt inevitabile.
Etichete: grecia,
irlanda
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook