După ce mai mulţi oficiali germani au criticat dur modul în care Grecia a ajuns să îngrijoreze întreaga zonă euro prin alunecarea într-o fundătură economică dificilă, a venit rândul francezilor să arunce cu pietre.

Deşi niciun oficial francez nu a comentat într-un fel sau altul situaţia din Grecia, presa nu s-a sfiit să critice în termeni extrem de duri problemele „la nivel de structură” care au dus la situaţia de faţă.

„Corupţia masivă, economia paralelă şi frauda fiscală la scară largă au făcut ca economia greacă să fie ineficientă”, scrie cotidianul francez „Le Monde”, care precizează faptul că „se ştie că Grecia a intrat în Uniunea Europeană din cauza temerii legate de Regimul Coloneilor”, din anii ’70.

Criticile Franţei şi ale Germaniei vis-a-vis  de economia greacă sunt nefondate, apreciază unii experţi internaţionali, întrucât niciuna dintre ele nu se încadrează în limita impusă de zona euro pentru datoria publică, cea de 60% din PIB.  Astfel, Germania are o estimare a datoriei de 73,1% din PIB, în timp ce Franţa are o estimare de 76,1%. E drept, totuşi, că Grecia are o datorie publică de 300 de miliarde de euro, adică un procent de 113% din PIB.

În timp ce francezii sunt îngrijoraţi că situaţia economică din Grecia va slăbi moneda euro, nemţii îşi manifestă nemulţumirea faţă de un eventual ajutor financiar extern din partea Uniunii Europene.

Îngrijorarea în zona euro a început când Fitch a revizuit în scădere ratingul Greciei pentru credite pe termen lung, cu perspectivă negativă, din cauza temerilor privind evoluţia pe termen mediu a finanţelor publice.

Dat fiind faptul că datoria publică a Greciei a ajuns la suma record de 300 de miliarde de euro, ministrul suedez al afacerilor europene a admis că situaţia din Grecia este foarte gravă, deşi oficialii europeni exclud posibilitatea unui faliment.