Toate posturile de radio şi de televiziune din Grecia şi-au suspendat miercuri difuzarea buletinelor informaţionale şi a altor emisiuni cu caracter informativ în semn de protest faţă de regimul sever de austeritate economică anunţat de guvern, transmite postul de televiziune Vesti-24.
Jurnaliştii eleni participă şi ei miercuri la greva naţională a sindicatelor din sectoarele privat şi de stat. Agenţia de presă elenă ANA şi-a suspendat în totalitate miercuri emisia pentru o zi. Sunt în grevă şi serviciile de presă al instituţiilor guvernamentale, iar site-urile de Internet care difuzează informaţii nu au mai fost reactualizate miercuri, relatează din Atena corespondentul Vesti-24.
În cadrul grevei naţionale de o zi a fost blocat şi traficul aerian. Panoul de afişare a curselor aeriene de pe Aeroportului internaţional din Atena arată că pentru miercuri au fost anulate toate cursele aeriene: atât cele interne, cât şi cele internaţionale.
Transportul în comun va funcţiona miercuri la Atena doar între orele 10:00 şi 16:00 (ora locală), pentru a facilita adunarea miilor de demonstranţi în centrul oraşului la cele două mitinguri programate în cursul zilei. De asemenea, miercuri sunt în grevă şi sindicatele feroviare, precum şi cele navale. La protest participă şi funcţionarii din administraţiile locale, angajaţii vămilor, ai inspecţiilor fiscale, lucrătorii din sectorul bancar, precum şi cadrele didactice şi cele din sectorul sanitar.
Asociaţia funcţionarilor din parlamentul Greciei şi-a anunţat suspendarea activităţii pentru o perioadă de patru ore, „alăturându-se grevei Consiliului Suprem al sindicatelor funcţionarilor de stat /Adedy/ împotriva măsurilor draconice de austeritate economică”. În acest mod, se menţionează în declaraţia asociaţiei, funcţionarii din parlament vor împiedica adoptarea „legii anticonstituţionale”. Preşedintele forului legislativ elen Philippos Petsalnikos a asigurat însă că serviciile parlamentului vor funcţiona normal cu minimum de personal.
Confederaţiile sindicale din Grecia desfăşoară acţiuni de protest în masă împotriva acordului de stabilizare, încheiat de guvernul elen cu UE şi FMI, care prevede importante reduceri salariale şi ale pensiilor, precum şi o creştere considerabilă a poverii fiscale. Deşi acest program de trei ani va da posibilitatea Greciei să obţină credite din partea FMI şi UE în valoare de circa 110 miliarde de euro şi să prevină falimentul ţării, sindicatele se pronunţă împotriva lui. Sindicaliştii consideră că simplii angajaţi – atât cei de la stat, cât şi cei de la privat – vor trebui să plătească un „preţ disproporţionat de mare” pentru ieşirea Greciei din criză.
SURSA: Agerpres