Grecia trebuie să se asigure că îndeplineşte condiţiile necesare pentru a fi membru al zonei euro, a afirmat joi ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, transmite Reuters.
Schaeuble a explicat că Germania este pregătită să ajute Grecia, dar dacă ţara nu îndeplineşte cerinţele stabilite de UE, BCE şi FMI, nu poate fi garantată plata altor tranşe din pachetul de asistenţă financiară.
‘Înţeleg că se opune rezistenţă la măsurile de austeritate în rândul populaţiei Greciei, dar în final este la latitudinea Greciei dacă poate îndeplini condiţiile necesare pentru a fi membru al zonei euro. Nu putem face rabat’, a afirmat ministrul german de Finanţe la postul de radio ‘Deutschlandfunk’.
Surse din zona euro au declarat miercuri pentru Reuters că Grecia va trebui să compenseze neîndeplinirea ţintei de deficit din acest an în alte zone de reforme acceptate cu creditorii internaţionali, pentru a primi următoarea tranşă.
De asemenea Schaeuble a cerut Italiei să acţioneze pentru consolidarea deficitului bugetar.
‘Italia ştie că trebuie să-şi corecteze deficitul, gradul ridicat de îndatorare şi are mijloace să o facă. După câteva discuţii a decis să facă masive reduceri ale deficitului. Să sperăm că vor menţine această politică’, a spus ministrul german de Finanţe. Acesta s-a angajat să continue eforturile în Germania de reducere a deficitului.
SURSA: Agerpres