Grecia va atenua restricţiile pentru a permite investitorilor interni care vor să achiziţioneze acţiuni prin intermediul Bursei de la Atena să-şi folosească banii blocaţi în conturile pe care le deţin la băncile elene, a anunţat luni preşedintele Comisiei de supraveghere a pieţei bursiere elene, Charalampos Gotsis, transmite Reuters.
'În acest mod, investitorii locali vor putea achiziţiona acţiuni cu bani vechi şi noi, fiind ridicate discriminările care existau între investitorii străini şi locali', a afirmat Charalampos Gotsis.
Investitorii interni nu au mai putut să-şi retragă banii din depozite pentru a achiziţiona titluri de valoare, în urma impunerii restricţiilor asupra mişcărilor de capital în iunie, pentru a stopa retragerile masive din depozitele băncilor din Grecia.
Investitorii vor putea face achiziţii cu bani aduşi din afara ţării, cu numerarul pe care îl deţin acasă sau în depozite bancare. 'Dacă investitorii locali vând acţiunile, ei nu vor putea trimite banii peste hotare, a avertizat Gotsis.
În octombrie, adjunctul ministrului elen de Finanţe, George Houliarakis, a anunţat că restricţiile asupra mişcărilor de capital din Grecia ar putea fi ridicate la începutul anului viitor, dacă se menţine stabilitatea economică a ţării.
La finele lunii iunie, autorităţile elene au impus o serie de restricţii asupra mişcărilor de capital, limitând retragerile zilnice de numerar la 60 de euro. În plus, tranzacţiile la Bursa de la Atena au fost suspendate iar băncile elene au fost închise timp de mai multe săptămâni.
Valoarea depozitelor constituite la băncile elene a coborât cu 0,5% în octombrie, rămânând la cel mai scăzut nivel din martie 2003, arată datele publicate recent de Banca Centrală a Greciei (BoG).
Depozitele persoanelor fizice şi juridice la băncile din Grecia au scăzut în octombrie cu 590 milioane de euro, la 121,08 miliarde de euro (129,1 miliarde de dolari). În septembrie, depozitele au urcat la 121,67 miliarde de euro, al doilea avans după 10 luni de declin.
După ce premierul Alexis Tsipras a introdus restricţii asupra mişcărilor de capital, retragerile de depozite din băncile greceşti au încetinit până la aproximativ 300 de milioane de euro în luna august, în condiţiile în care, în lunile precedente, deponenţii greci au scos peste 43 de miliarde de euro din conturile lor bancare, sau 26,5% din totalul economiilor.
Profitabilitatea băncilor elene este afectată de restricţiile asupra mişcărilor de capital, introduse în iunie, de creşterea ratei creditelor neperformante şi de noile măsuri de austeritate impuse în schimbul celui de-al treilea pachet de asistenţă financiară pentru Grecia.
Cele patru mari bănci greceşti – National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank şi Eurobank – sunt prezente şi pe piaţa din România.
AGERPRES