Premierul elen, Alexis Tsipras, a anunţat în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă organizarea în Grecia a unui referendum privind documentul ce ar putea rezulta după şedinţa Eurogrupului, prevăzută sâmbătă, la Bruxelles, între Atena şi creditorii săi, transmite AFP.
"Poporul trebuie să decidă în afară de orice şantaj (…), referendumul va avea loc pe 5 iulie", a declarat prim-ministrul într-o alocuţiune difuzată la posturile de televiziune în jurul orei locale 01.00 (vineri, 22.00 GMT), în ajunul ultimei reuniuni a miniştrilor de finanţe din zona euro, la Bruxelles, înainte de o posibilă intrare a Greciei în incapacitate de plată faţă de FMI, pe 30 iunie. AGERPRES