Grecia va primi cea de-a doua tranşă de împrumut din partea Uniunii Europene şi a Fondului Monetar Internaţional, deoarece a îndeplinit condiţiile stabilite în planul de austeritate, a declarat sâmbătă ministrul elen de finanţe, George Papaconstantinou.
Oficiali ai UE, FMI şi ai Băncii Centrale Europene se vor afla luni la Atena pentru a verifica dacă Grecia aplică programul în valoare de 110 miliarde de euro pentru obţinerea unei noi tranşe de ajutor în valoare de 9 de miliarde de euro. Grecia a primit deja în mai o primă tranşă în valoare de 20 de miliarde de euro de la partenerii săi din zona euro şi de la FMI.
„Deblocarea celei de-a doua tranşe depinde de îndeplinirea obiectivelor stabilite a căror dată limită a fost 30 iunie”, a declarat ministrul grec de finanţe într-un interviu acordat publicaţiei Kosmos tou Ependyti. „Aceste condiţii au fost îndeplinite şi am mai făcut un pas înainte prin adoptarea legii privind reformarea sistemului de pensii”, a adăugat oficialul elen.
SURSA: Agerpres