Stare de urgență în Santorini
Guvernul Greciei a declarat joi stare de urgență în Santorini din cauza unei serii de seisme cu magnitudinea de până la 5,2, care afectează insula de aproape două săptămâni și au determinat plecarea masivă a locuitorilor, informează agenția EFE.
Starea de urgență, anunțată de Protecția Civilă printr-un comunicat, va fi în vigoare cel puțin până pe 1 martie și a fost declarată pentru a răspunde rapid nevoilor urgente ale insulei.
Conform portalului News247, această măsură permite construirea rapidă a infrastructurii necesare pentru protejarea stabilității calderei vulcanice a insulei, fără a fi necesară organizarea unei licitații publice sau îndeplinirea altor cerințe legale aplicabile în condiții normale.
Profesorul Efthimis Lekkas, expert în gestionarea dezastrelor naturale, a avertizat miercuri cu privire la un „risc ridicat” de alunecări de teren pe întreaga suprafață a calderei, pe marginea căreia se află capitala insulei, Fira, și unul dintre cele mai mari orașe, Oia.
În ultimele zile, cel puțin 11.000 de persoane au părăsit Santorini din cauza temerii unui cutremur major, iar pe insulă au rămas doar câțiva turiști și aproximativ 4.000 de rezidenți.
Santorini, care atrage anual peste trei milioane de turiști, are o populație oficială de aproximativ 15.000 de locuitori, însă se estimează că alți 10.000 de oameni trăiesc pe insulă fără a fi înregistrați.
![Santorini](https://media.capital.ro/wp-content/uploads/2020/07/santorini-e1594793670949-1024x549.jpg)
Peste 6.400 de cutremure între 26 ianuarie și 3 februarie
Peste 6.400 de cutremure au fost înregistrate în zona maritimă dintre Santorini și Amorgos între 26 ianuarie și 3 februarie, dintre care aproximativ 800 au avut o magnitudine mai mare de 2,5, conform Laboratorului de Seismologie al Universității din Atena.
Cutremurele au continuat și joi, cu zeci de seisme, cu magnitudini între 1,2 și 4,6, care zguduiau această regiune din arhipelagul Cicladelor din Marea Egee la intervale de aproximativ 10 minute.
Premierul grec Kyriakos Mitsotakis, care a îndemnat locuitorii insulei să „rămână calmi”, se va deplasa vineri în Santorini, alături de ministrul Protecției Civile, Vasilis Kikilias, a anunțat postul SKAI.
Echipele de intervenție de pe insulă au fost întărite în ultimele ore, iar un elicopter și patru nave ale Gărzii de Coastă, împreună cu 21 de ambarcațiuni, inclusiv remorchere, nave de pescuit mari și feriboturi, sunt în alertă în zonă.
În același timp, Uniunea Camerelor de Comerț Elene (KEEE) a cerut joi Guvernului să „sprijine locuitorii din Santorini economic și instituțional”, estimând că seismele vor avea un impact negativ pe termen mediu și lung asupra economiei insulei, al cărei motor principal este turismul.
Riscul unui cutremur cu magnitudine mai mare de 6 grade este scăzut
Majoritatea seismologilor și geologilor sunt de părere că riscul de a se produce un cutremur cu magnitudinea mai mare de 6 este scăzut, deși sunt de acord că este probabil ca seismele să continue să zguduie insula pentru mai multe săptămâni, poate chiar luni.
Această activitate seismică este cauzată de mișcarea plăcilor tectonice și nu de cei doi vulcani din zonă, deși aceasta nu înseamnă că trepidațiile nu pot relansa activitatea vulcanică, potrivit experților.
Grecia este una dintre țările cele mai predispuse la cutremure din Europa, întrucât se află la intersecția plăcilor tectonice africană și eurasiatică, a căror interacțiune constantă dă naștere frecvent unor seisme.
Santorini s-a format în urma uneia dintre cele mai mari erupții vulcanice din istorie, produsă aproximativ în jurul anului 1600 î.Hr. Cea mai recentă erupție în zonă a avut loc în 1950.