Indicele a atins în prezent cel mai mic nivel din ultimii şase ani, situându-se uşor mai jos decât nivelul trimestrului trei din 2006. Reducerea totală a preţurilor înregistrată anul acesta este cea mai mică de după 2008, spun consultanţii EFG.
Zona centrală a Bucureştiului şi-a menţinut poziţia de frunte la nivel naţional, preţurile imobilelor continuand să crească în timpul trimestrului trei (1,2%) şi înregistrându-se o performanţă pozitivă de 7,9% în 2012. Imobilele de la periferia Capitalei au pierdut 3,3% din preţ în ultimul trimestru, dar anualizat are un plus de 1,2%.
Judeţul Ilfov înregistrează printre cele mai mari pierderi agregate pe termen scurt, mediu şi lung, care se pot compara numai cu cele observate în Muntenia. Preţurile apartamentelor au crescut în Bucureşti (4,8%) şi la nivel naţional (1%) pe tot parcursul anului. Preţurile proprietăţilor noi au scăzut în ultimul trimestru. În timpul primelor trei trimestre ale anului 2012, aceastea au totalizat o creştere semnificativă (7,2%) în Bucureşti, dar o scădere (-9,4%) la nivel naţional. Preţurile proprietăţilor vechi s-au menţinut relativ stabile.
Regiunile cu cea mai bună performanţă în 2012 sunt Vest, Sud, Centru şi Moldova, toate cu o creştere pozitivă, în timp ce Muntenia, Bucureşti & Ilfov şi Nord au înregistrat o performanţă negativă nu numai pe parcursul anului, dar şi ca medie în ultimii 5 ani.
Campionii creşterilor
La nivel de municipiu, Craiova, Constanţa, Braşov, Timişoara, Cluj-Napoca, Galaţi şi Iaşi au înregistrat o creştere pozitivă de la începutul anului, de la un minim de 0,9% până la un maxim de 6,9%, în ciuda volatilităţii performanţei înregistrate în ultimul trimestru. În timpul ultimului trimestru, valoarea indicelui pentru oraşele importante din România, în afară de capitală, s-a menţinut aproape stabilă, cu excepţia municipiului Oradea.
Evoluţia indicilor înregistraţi în ultimul trimestru indică faptul că momentul de inflexiune al pieţei rezidenţiale nu s-a concretizat încă într-o tendinţă stabilă.
„Diverse condiţii interne şi externe au generat un impact semnificativ asupra nivelurilor de preţuri în al treilea trimestru din 2012. Printre alţi factori, situaţia economică externă complicată, vara politică extrem de tulbure din România şi înrăutăţirea indicatorilor economici generali ai ţării (mai cu seamă, creşterea indicelui preţurilor de consum înregistrată în septembrie) au avut toate impact asupra nivelurilor preţurilor şi asupra posibilei stabilizări a indicilor“, concluzionează autorii indicelui imobiliar.
Cu toate acestea, majorările de preţ din oraşele mari în anul 2012 au reuşit, într-o oarecare măsură, să compenseze scăderile, ducând la preţuri aproape stabile pentru România.