Retailerul de origine elenă Sprider Stores a ajuns la investiţii de 20 mil. euro pe piaţa din România, bani investiţi în extinderea reţelei la 16 unităţi pe parcursul a trei ani, potrivit unui anunţ al companiei.
După ce în această lună a inaugurat un nou magazin în centrul comercial Promenada Mall din Brăila, în urma unei investiţii de un milion de euro, Sprider a anunţat lansarea unei alte unităţi în Piatra Neamţ, al treilea magazin deschis în acest an la nivel local.
Noul magazin Sprider ocupă două nivele şi are o suprafaţă de circa 1.100 mp, investiţia fiind tot de circa un milion de euro. Retailerul are peste 190 de angajaţi în întreaga ţară.
Reţeaua Sprider Stores a intrat pe piaţa din România în anul 2007, printr-o unitate deschisă în City Mall, şi a ajuns să opereze peste 22.000 mp de spaţii comerciale la nivel naţional, în oraşe precum Bucureşti, Arad, Cluj, Timişoara, Buzău, Piteşti, Bacău, Brăila, Iaşi, Suceava, Oradea şi Târgu Mureş.
Sprider Stores este unul dintre cei mai importanţi retaileri vestimentari din sud-estul Europei. În prezent, grupul operează 115 magazine în ţări precum Grecia, România, Polonia, Serbia, Cipru, Bulgaria şi Macedonia.