România coborât un loc, în aprilie, pe penultima poziţie în Uniunea Europeană (UE) în funcţie de încrederea populaţiei şi companiilor în economie, cu toate că percepţia s-a îmbunătăţit, potrivit unui studiu al Comisiei Europene (CE). Indicele prin care CE măsoară încrederea populaţiei şi companiilor din UE în economie a crescut în cazul României de la 82,3 puncte în luna martie la 83,6 puncte în aprilie. Indicele încrederii din industrie a avansat cu un punct, de la
România coborât un loc, în aprilie, pe penultima poziţie în Uniunea Europeană (UE) în funcţie de încrederea populaţiei şi companiilor în economie, cu toate că percepţia s-a îmbunătăţit, potrivit unui studiu al Comisiei Europene (CE).
Indicele prin care CE măsoară încrederea populaţiei şi companiilor din UE în economie a crescut în cazul României de la 82,3 puncte în luna martie la 83,6 puncte în aprilie. Indicele încrederii din industrie a avansat cu un punct, de la -9 la -10, iar cel referitor la servicii a crescut de la -4 la 1 punct. Indicatorii privind comerţul cu amănuntul şi construcţiile au avansat cu şapte puncte şi, respectiv, două puncte, menţinându-se, însă, în teritoriu negativ. Indicele pentru consum nu a variat în aprilie, comparativ cu martie.
Singurul stat din UE în care indicatorul are o valoare mai mică decât cea a României este Grecia (69,1 în aprilie, faţă de 69,6 în martie).
La nivelul Uniunii, încrederea în economie a avansat de la 99,8 puncte la 101,9 puncte în aprilie. Ţările comunitare cu cele mai mari valori ale indicelui sunt Danemarca (113,1 puncte), Suedia (111,1 puncte) şi Finlanda (105,9 puncte).
Încrederea a crescut în majoritatea statelor membre UE, notează CE. Dintre ţările cu cele mai mari economii, Germania a înregistrat un avans substanţial, de 4,3 puncte. Sentimentul s-a ameliorat în Franţa (cu 2 puncte), Italia (1,5 puncte), Spania (1,1 puncte), Olanda (1,1 puncte) şi în Marea Britanie (0,8 puncte). În Polonia, indicele a coborât cu 0,1 puncte.
În Europa Centrală şi de Est, indicele Bulgariei pentru încrederea în economie a avansat de la 87,8 puncte în martie la 89,5 puncte în aprilie, iar cel al Ungariei a crescut de la 94,5 puncte la 96,1 puncte.
În martie, penultima poziţie în clasamentul CE a aparţinut Ciprului, stat în cazul căruia indicele a urcat de la 80 de puncte la 85,6 puncte în aprilie.
Irlanda este singura ţară care nu a raportat date pentru aprilie.
SURSA: Mediafax