România și Bulgaria intră în spațiul Schengen?

În cursul anului 2024, este așteptată decizia UE referitoare la ridicarea restricțiilor privind controlul pașapoartelor pentru cetățenii bulgari și români care trec granița terestră cu Grecia.

Acest lucru a fost menționat într-un răspuns al comisarului pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, la o întrebare adresată de europarlamentarul grec din partea Noii Democrații și a PPE, Maria Spyraki, conform unui comunicat publicat în acest sens, relatează Capital.gr.

„Comisia Europeană va continua să ofere tot sprijinul necesar președinției Consiliului (UE) pentru a se asigura că va putea fi luată o decizie cu privire la frontierele terestre în 2024”, iar „Consiliul (UE) a fost de acord că va trebui luată o nouă decizie la o dată adecvată cu privire la ridicarea controalelor la frontierele terestre interne, care continuă să existe în prezent între granițele terestre ale României și Bulgariei cu alte state membre Schengen, precum și între România și Bulgaria”, a spus Johansson.

Ylva Johansson
Ylva Johansson; SURSA FOTO: Wikipedia

În comunicatul dat publicităţii, Maria Spyraki subliniază că această decizie este deosebit de benefică pentru consolidarea activităţii turistice în regiunile greceşti Macedonia și Tracia, în special în Halkidiki și Pieria, deoarece va facilita turismul rutier în Grecia.

Turismul pe cale rutieră, discriminat în detrimentul celui aerian

Problema „tratării discriminatorii a transportului aerian în detrimentul turismului pe cale rutieră” a fost evidențiată de europarlamentarul grec Maria Spyraki printr-o interpelare scrisă înaintată Comisiei Europene, în urma colaborării cu președintele Asociației Hotelurilor din Halkidiki și președinte al Organismului pentru Turism din Halkidiki, Grigorios Tassios.

Prin această interpelare, ea a subliniat că „integrarea parțială a Bulgariei și României în zona Schengen, având ca rezultat circulaţia fără controale la frontierele aeriene și maritime– dar nu şi terestre – a cetățenilor lor începând cu sfârșitul lunii martie 2024 în statele membre UE creează condiții de tratament discriminatoriu față de turismul pe cale rutieră”.

Spyraki a prezentat și date concrete care ilustrează amploarea problemei.

Conform INSETE Intelligence, așa cum a fost menționat în interpelarea adresată Comisiei, „în perioada ianuarie-noiembrie 2023 la punctul de trecere a frontierei Promachonas sosirile pe cale rutieră s-au ridicat la 2,6 milioane de persoane, la punctul de trecere Evzoni 2,2 milioane, la Kipoi 896.000, la Krystallopigi 689.000, la Ormenio 627.000, la Kakavia 570.000, la Nymphaea 528.000, la Niki 441.000, la Exochi 332.000 și la Doirani 301.000”.

Maria Spyraki cere eliminarea controalelor la frontierele terestre ale României și Bulgariei

Europarlamentarul grec a solicitat eliminarea controalelor la frontierele terestre ale Bulgariei și României și integrarea completă a acestora în spațiul Schengen, subliniind că „prin menținerea controalelor doar la frontierele terestre, destinațiile turistice din nordul Greciei care nu sunt conectate prin zboruri directe de statele mai sus menţionate suferă consecinţe din cauza tratamentului discriminatoriu pe piața unică a serviciilor ca urmare a controalelor terestre asupra circulației cetățenilor din Bulgaria și România”.

Comisarul pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, a răspuns:

„Comisia Europeană va continua să ofere tot sprijinul necesar Președinției Consiliului pentru a se asigura că se poate lua o decizie cu privire la frontierele terestre în 2024” și a reamintit că „la 30 decembrie 2023, Consiliul a luat decizia istorică privind aderarea Bulgariei și României la spațiul Schengen, iar din 31 martie 2024 Bulgaria și România pun în aplicare integral acquis-ul Schengen, fiind ridicate controalele asupra persoanelor aflate la frontierele aeriene și maritime interne”.

Potrivit acesteia, „Consiliul (UE) a căzut de acord că ar trebui luată o altă decizie la o dată adecvată cu privire la ridicarea controalelor interne la frontierele terestre, care continuă să existe în prezent între granițele terestre ale României și Bulgariei cu alte state membre Schengen, precum și între România și Bulgaria”.