"Pe hartă figurează toate reactoarele nucleare în funcţiune la acest moment pe glob. Atunci când cineva accesează harta on-line interactivă va putea să meargă cu mouse-ul deasupra unui reactor sau a unui oraş şi îi vor apărea scrise informaţiile referitoare la numărul potenţialelor victimelor pe diverse variante de rază din zona reactorului", a declarat Ionuţ Cepraga, coordonator de campanii în cadrul Greenpeace România.
Harta va afişa cele 400 de reactoare existente la această oră în lume, arătând că sute de milioane de persoane care locuiesc în vecinătatea acestora ar putea fi grav contaminate, necesitând evacuare în eventualitatea producerii unui accident nuclear.
Ionuţ Cepraga a spus că românii pot să afle, accesând harta, câte persoane sunt influenţate de reactoarele nucleare de la Cernavodă.
"Aplicaţia a fost făcută pentru ca oamenii să-şi poată face o idee despre ce magnitudine au riscurile asociate energiei nucleare. Dacă mergem la reactoarele de la Cernavodă, aplicaţia arată câte persoane sunt în imediata apropiere a reactoarelor, câte persoane sunt pe o rază mai mare în judeţul Constanţa şi, eventual, ce efecte ar putea fi şi în zona Bucureştiului", a mai spus Cepraga.
Greenpeace a lansat marţi, 27 februarie, raportul "Lessons from Fukushima" care arată că deşi tsunamiul care a lovit coasta estică a Japoniei pe 11 martie 2011 a declanşat dezastrul nuclear de la centrala Fukushima Daiichi, de fapt erorile guvernului japonez şi al autorităţilor de reglementare din industria nucleară au dus la această tragedie.
Concluzia raportului este că un nou dezastru nuclear provocat de mâna omului s-ar putea repeta la orice altă centrală nucleară din lume, milioane de oameni fiind expuşi acestui risc. Harta poate fi accesată aici