Organizația internațională Greenpeace a trimis un comunicat de presă în care se revoltă împotriva lui Klaus Iohannis pentru acordul comercial între România și SUA, acord care prevede construirea unei centrale nucleare pe bază de reactoare modulare (SMR) pe teritoriul țării. Greenpeace notează că șeful statului ar trebui să știe că românii nu-și doresc centrale nucleare noi.
Greenpeace se revoltă împotriva lui Klaus Iohannis. Preşedintele ar trebui să știe că românii nu-și doresc centrale nucleare noi
În cursul zilei de miercuri, Greenpeace a trimis un comunicat de presă în care notează că proiectul nuclear anunțat ieri de către ministrul Virgil Popescu și de către Casa Albă este unul experimental. Greenpeace face referință la proiectul care prevede construirea pe teritoriul României a unui centrale nucleare pe bază de reactoare modulare (SMR). Organizația internațională Greenpeace spune că România „ar urma să devină un cobai pentru tehnologii nucleare insuficient testate”.
„Preşedintele Klaus Iohannis continuă, pas cu pas, să compromită prezenţa României la evenimentul climatic COP26 din Glasgow. Ieri (marţi n.r) şi-a exprimat susţinerea pentru noi capacităţi nucleare în România până în 2028, după ce cu doar câteva ore mai devreme era promotor al tehnologiilor verzi. Ne referim la „noile” tehnologii nucleare americane SMR (Reactoare Modulare Mici), încă neautorizate în Europa. Niciun reactor nuclear de acest tip nu a fost construit, nici în SUA, nici într-o altă ţară din lume. Prin urmare, România ar urma să devină un cobai pentru tehnologii nucleare insuficient testate”, susţin reprezentanţii organizaţiei.
Problemele pe care le ridică o astfel de centrală
Potrivit acestora, „energia nucleară prezintă riscuri inacceptabile pentru mediu şi omenire, după cum ştim deja de la Cernobîl, Fukushima şi alte accidente nucleare care au distrus vieţi.” Astfel, spun ei, dincolo de problema dezastrelor iminente şi a deşeurilor radioactive, energia nucleară este mult prea scumpă şi dificil de dezvoltat.
„În mod categoric, nu e o soluţie pentru criza climatică. Tehnologiile bazate pe energie regenerabilă sunt mature, au un preţ competitiv şi trebuie să fie prioritizate pe agenda politicienilor”, punctează Greenpeace.
Preşedintele Iohannis ar trebui să ştie şi că românii nu îşi doresc centrale nucleare noi, consideră reprezentanţii organizaţiei de mediu.
„Un sondaj al YouGov publicat în octombrie arată că 66% dintre români nu vor ca o centrală nucleară să se construiască în vecinătatea lor. În acelaşi timp, sprijinul cetăţenilor pentru energia verde este la cote foarte înalte în România.(…) De ce am risca să trăim încă un dezastru nuclear, când suntem şi azi martorii nenorocirilor lăsate în urmă de acestea?”, se mai precizează în comunicat.
30.000 de locuri de muncă vor apărea dacă centrala va fi construită
Președintele Klaus Iohannis și omologul său american, Joe Biden, au participat la summit-ul ONU, organizat la Glasgow, pe tema climei. Un comunicat al Casei Albe anunță că cei doi șefi de stat vor prezenta marți planurile de construcție ale unei centrale nucleare pe bază de reactoare modulare (SMR).
În comunicatul de presă mai este menționat că acest tip de centrală este prima din Europa și că va fi construită în parteneriat cu US NuScale Power. Casa Albă mai spune că centrala va aduce ”cea mai nouă tehnologie nucleară civilă într-o parte extrem de importantă a Europei”.
„Parteneriatul va aduce tehnologia SMR în România, poziţionând tehnologia SUA ca lider în cursa globală pentru implementarea SMR”, potrivit comunicatului.
Ce prevede acordul comercial
Comunicatul trimis de Casa Albă informează că acordul comercial prevede o uzină NuScale cu 12 module, care va crea iniţial peste 6.000 de locuri de muncă în SUA şi România, cu potenţialul de a ajunge la 30.000 de locuri de muncă în SUA şi România pe măsură ce proiectul creşte.
Implementarea tehnologiei SMR va avea o contribuţie importantă la un sector energetic fără carbon şi un viitor cu zero emisii, se mai arată în comunicat. Un acord de grant a fost semnat acum 10 luni între Trade and Development Agency (USTDA) şi Societatea Naţională Nuclearelectrica (SNN).
Acordul va fi finalizat joi
Acordul cu Statele Unite ale Americii pentru implementarea în România a reactoarelor modulare mici (SMR) va fi finalizat joi, iar prin intermediul acestuia, pe lângă energie curată, se vor crea zeci de locuri de muncă, a anunţat marţi ministrul Energiei, Virgil Popescu.
„Preşedintele SUA, Joe Biden, şi preşedintele României, Klaus Iohannis, vor face astăzi un anunţ important pentru viitorul energiei din ţara noastră! România, în parteneriat cu SUA, vor colabora pentru implementarea reactoarelor modulare mici (SMR). Cea mai recentă tehnologie nucleară civilă din Europa va fi în România. Pe lângă energie curată, prin intermediul acestui parteneriat se vor crea zeci de mii de locuri de muncă în SUA şi în România. Mâine (miercuri – n. r.) voi pleca pentru a participa la COP26, iar joi, alături de secretarul american al Energiei, Jennifer Granholm, vom finaliza acordul anunţat de cei doi şefi de stat”, a scris ministrul, pe pagina sa de Facebook.
El a subliniat că, în august 2020, NuScale a intrat în istorie drept primul şi singurul SMR care a primit aprobarea de proiectare de la Comisia de Reglementare Nucleară din SUA – o etapă crucială în construirea şi implementarea acestei tehnologii SMR.