Fostul preşedinte al Rezervei Federale americane (Fed) Alan Greenspan a acuzat, miercuri, fosta administraţie Bush că se numără printre principalii responsabili ai crizei financiare, prin favorizarea dezvoltării pieţei imobiliare, transmite AFP.
În perioada exploziei creditelor, la începutul deceniului trecut, a avut loc „dezvoltarea pieţei împrumuturilor subprime (de risc ridicat), care s-a accelerat”, a arătat Greenspan în faţa unei comisii independente de analiză a crizei.
„Strategia guvernului a fost de a dezvolta piaţa imobiliară, în special în cazul persoanelor cu venituri mici şi medii”, a precizat el.
Administraţia a încurajat acest tip de împrumuturi prin intermediul companiilor de credite ipotecare Fannie Mae şi Freddie Mac, care au deţinut o mare parte din piaţă.
„Acest fapt a reprezentat un factor esenţial care a dus la producerea bulei speculative”, a insistat Greenspan.
Fannie Mae şi Freddie Mac au fost trecute în proprietatea statului în septembrie 2008, pentru a se evita falimentul acestora.
Greenspan, în vârstă de 84 de ani, a condus Rezerva Federală timp de aproape două decenii şi s-a retras din funcţie în ianuarie 2006, cu trei ani înainte de sfârşitul mandatului lui George W. Bush în funcţia de preşedinte al SUA.
SURSA: Mediafax