Julien Benneteau, căpitanul echipei Franței, se arată mândru de victoria în fața României și a dezvăluit motivul pentru care crede că Simona Halep și Monica Niculescu au fost înfrânte.
Potrivit acestuia, un element cheie a stat la baza eșecului româncelor de pe teren. În opinia sa, Simona Halep a fost obosită de Kristina Mladenovic şi Caroline Garcia în meciurile la simplu, motiv pentru care la finalul meciului la dublu românca nu a mai dat randament.
„Am văzut că asta a costat-o pe Begu (care a încheiat accidentată meciul cu Parmentier şi nu a mai putut disputa partida de dublu, alături de Monica Niculescu), am văzut că munca începută sâmbătă de Kristina la simplu, continuată de Caroline contra Simonei Halep, care a făcut ca la un moment dat să nu mai aibă forţă. Poate toate aceste eforturi au făcut-o (pe Halep) să comită dublă greşeală la minge de break (la 4-4, 30-40 în setul al treilea al meciului de dublu)”, a declarat Benneteau, citat de L’Equipe.
Strategia acestuia a fost ca Mladenovic să intre odihnită pe teren pentru meciul de dublu, acesta fiind motivul pentru care ea nu a jucat ultimul meci la simplu, în ciuda faptului că se simțea în stare să facă asta.
„A fost un moment de inteligenţă, sinceritate şi onoare între Pauline, Alizé (Cornet) şi mine. În această reuniune în trei a reieşit clar că Pauline era alegerea cea mai bună. (…) Cred că zgura indoor este cea mai bună suprafaţă pentru ea”, a mai spus Benneteau.
„A fost o adevărată victorie de echipă”, a remarcat Benneteau.
„A fost un meci mare făcut de Caroline şi unul enorm de Halep. A fost u meci de un nivel şi de o intensitate de clasă mondială, cu adevărat. Nu am pretenţia de a avea o experienţă de excepţie în tenisul feminin, dar pentru mine, a fost cel mai mare meci pe care l-am văzut. Cei care spun că tenisul feminin nu este spectaculos sau nu e de nivel înalt, nu ştiu nimic despre sport. A fost de o intensitate, o emoţie şi un nivel de joc, tactic, tehnic şi fizic timp de trei ore… Am fost impresionat. Sper că Garcia va continua să joace aşa în continuare. Dacă o va face vom fi şi mai puternici în Fed Cup”, a mai spus antrenorul echipei, conform DigiSport.