Prepararea clătitelor poate fi o experiență foarte plăcută datorită diferitelor moduri în care le puteți face și a combinațiilor de arome.
Clătitele trebuie gătite la foc mediu
Indiferent de tipul de clătite pe care alegeți să-l faceți, trebuie să le gătiți corespunzător pentru a obține textura optimă. Acesta este motivul pentru care, atunci când începeți să vă apucați de ele, trebuie să știți că graba strică treaba.
Altfel spus, trebuie să țineți cont de faptul că delicioasele clătite trebuie gătite lent, la foc mic. În acest fel, exteriorul lor va fi maro-auriu și vor avea o consistență moale, pufoasă, delicioasă, potrivit The Daily Meal.
Nu prăjiți clătitele mai mult de 4 minute
Odată pus aluatul de clătite în tigaie, în forma dorită, la foc cât mai scăzut, prăjiți clătita pe o parte, timp de doar două minute.
După ce a devenit maro-aurie, o puteți întoarce și pe cealaltă parte. Și nu mai trebuie prăjită la fel de mult ca prima. O puteți lăsa doar un minut și va fi făcută suficient de bine.
Dacă faceți mai multe clătite, va trebui să lăsați tigaia să se răcească și să o spălați între prepararea fiecărei clătite – mai ales dacă adăugați unt pe măsură ce le gătiți.
În caz contrar, untul cald rămas în tigaia încinsă poate avea ca rezultat un teanc de clătite arse.
Prăjirea la foc scăzut nu este singura modalitate de a obține clătite pufoase.
Urmați aceste sfaturi pentru a obține clătite moi și pufoase
Dacă amestecați albușurile în aluatul de clătite înainte de a le prăji, acestea vor fi incredibil de ușoare și pufoase.
Nu bateți albușurile cu telul, dacă vreți ca aluatul de clătite să-și păstreze structura mai mult timp și să rămână ferm. De asemenea, ar trebui să adăugați albușurile de ou într-un anumit moment al procesului de gătire pentru a asigura cea mai bună textură.
Pe lângă schimbarea ingredientelor, există tehnici pentru a face clătite mai pufoase. Mai întâi, lăsați aluatul să stea puțin la rece, astfel încât să nu se dezumfle în timpul procesului de gătire.
Aveți grijă cât de mult amestecați aluatul
Amestecați aluatul până când ingredientele uscate și umede se încorporează. Mai exact, până când făina nu se mai vede.
Dacă amestecați prea mult, glutenul va începe să se dezvolte, iar astfel clătitele nu vor mai fi pufoase.
Nu pregătiți aluatul cu mult timp înainte
Nu puteți face aluatul cu o seară înainte sau chiar cu o oră înainte de a face clătitele.
Dacă faceți alatul cu puțin timp înainte de a le prăji, veți obține clătite mult mai ușoare și mai pufoase.
Lăsați aluatul să se odihnească
O altă greșeală comună care are legătură cu punctul de mai sus. După amestecare, multă lume nu lasă aluatul să se odihnească și începe să pună direct compoziția în tigaie.
După ce amestecați aluatul, acesta trebuie lăsat să se odihnească timp de 10- 15 minute. În acest fel, aluatul nu se va mai rupe în tigaie.
Cel mai important: nu le prăjiți la foc mare!
Clătitele nu trebuie preparate la foc mare, așa cum am arătat mai sus, deoarece temperatura nepotrivită va face ca aluatul să iasă ars și necopt.
Cum ar trebui să procedezi: setează focul sau plita la putere medie și ține clătitele timp de 2- 3 minute pe fiecare parte. Durează mai mult, dar vei vedea că rezultatul este aproape perfect.