Deși nu pare nimic complicat în a bate niște ouă și a le arunca rapid în tigaie, omleta pufoasă nu se obține așa ușor. Omleta este, în general, de trei feluri: scrob (tare și sfărâmată), foaie (ca o clătită) sau pufoasă (groasă, vaporoasă și ușoară). Deși modul de preparare pare floare la ureche, se fac numeroase greșeli când se pregătește o omletă ca la carte. O astfel de eroare apare atunci când culoarea omletei devine închisă, pentru că tigaia a fost prea încinsă, iar focul mult prea mare. Potrivit Thehappierhomemaker, acesta este secretul unei omlete perfecte: pufoasă și cremoasă.
În primul rând, ouăle pe care le folosiți la prepararea omletei trebuie să fie foarte proaspete. Ideal ar fi să le procurați de la țară sau de la un producător local. Ouăle de țară au un gust incomparabil mai bun față de cele din magazine. Apoi, mai aveți nevoie de smântână grasă. Puteți folosi și lapte integral sau jumătate lapte, jumătate smântână. Pentru ca totul să iasă perfect, e nevoie și de 100 grame de unt și desigur, sare.
Cel mai important detaliu: tigaia potrivită
Trebuie să alegeți tigaia potrivită. O tigaie antiaderentă este cheia succesului unei omlete ca la restaurant. Tigaia antiaderentă de 20 cm are dimensiunea perfectă pentru o omletă făcută din 3 ouă. De altfel, specialiștii spun că omleta nu trebuie făcută din mai mult de 2-3 ouă.
Cum se prepară omleta perfectă
Începeți prin a bate ouăle și smântâna, până când sunt complet omogenizate. Lăsați compoziția să se odihnească aproximativ 15 minute înainte de a o găti. Apoi încingeți untul într-o tigaie antiaderentă, la foc mediu. Odată ce untul este complet topit și a început să facă spumă, reduceți focul și adăugați ouăle.
Lăsați ouăle să se gătească până când marginile încep să se întărească, apoi începeți să le împingeți, dintr-o parte în cealaltă a tigăii, cu o spatulă. Lăsați omleta să umple spațiul gol înainte de a o împinge din nou. Continuați să împingeți ouăle în jurul tigaii până când arată puțin mai umede. Omleta va continua să se gătească și după ce este scoasă din tigaie. Puneți omleta pe o farfurie! Puteți să o savurați!