Oamenii sunt uniți prin similaritățile pe care le împărtășesc, precum istoria patriei, portul popular și rețetele din bucătăria tradițională. În acest articol ne vom rezuma strict la mâncare. Un produs alimentar care trezește amintiri tuturor românilor și căruia nimeni nu-i poate rezista este cozonacul.

Când spunem „decembrie”, primul cuvânt care ne apare în gând este cozonacul. Așteptăm cu nerăbdare această perioadă din an pentru a avea casa plină de mirosul dulce al cozonacului. Deși românii și străinii, în egală măsură, apreciază acest preparat tradițional românesc, puține persoane știu care este modul corect de preparare al cozonacului.

Dacă ești un novice în gătit și îți este teamă să fii singur/ă în bucătărie, dar vrei să te bucuri de un cozonac ca la bunica acasă, respectă regulile pe care ți le-am scris în rândurile următoare.

Dacă vrei un cozonac cu aromă de magie, respectă aceste reguli

Decembrie, deși este ultima lună din an, este cea mai așteptată, atât de copii și adolescenți, cât și de adulți. Când spunem „decembrie”, fiecare se gândește la ceva anume.

Oamenii din alte țări, de exemplu, se gândesc la ciocolată caldă cu bezele și turtă dulce sau la maratoanele cu filme de Crăciun. În timp ce noi ne gândim la cozonac cu miez pufos, coajă crocantă și nucă din abundență. Dacă vrei să fii lăudat/ă până în Noul An pentru gustul cozonacului făcut de tine, atunci urmează toate instrucțiunile pe care ți le-am pregătit.

Ingrediente

– 1 kg făină albă;

– 8 gălbenușuri la temperatura camerei;

– 50 gr drojdie;

– 500 ml lapte;

– 1 ou mic, amestecat cu 4-5 linguri lapte (pentru uns);

– 230 gr unt;

– esență de rom și vanilie;

– 2 linguri ulei;

– 3 linguri coajă de lămâie și portocală;

– 600 gr zahăr;

– 1 linguriță sare;

– 250 gr miez de nucă copt, măcinat;

– 8 albușuri bătute spumă;

– esență de rom;

– 3 linguri cacao;

Mod corect de prepare al cozonacului de casă

Într-o cană cu lapte cald se pun trei linguri de făină. După ce se răcește laptele, adaugă drojdia și o lingură de zahăr. Amestecă, apoi așteaptă să crească aluatul până își dublează volumul.

Sparge ouăle și separă gălbenușurile de albușuri. Gălbenușurile se bat spumă cu zahărul. Adaugă sare, ulei, esențele de rom și vanilie, coaja de lămâie și de portocală, plus 100 g de unt topit. Totul se toarnă peste gălbenușuri.

Adaugă laptele și amestecă. Faina se presară treptat și se frământă aluatul până ce nu mai este lipicios. La final se adaugă restul de 100 g de unt topit. Vasul în care este aluatul se acoperă cu un prosop de bucătărie și se lasă la crescut o oră, până își dublează volumul. Între timp, se aprinde focul în cuptor pentru a se încălzi.

Batem albușurile spumă, punem zahăr și amestecăm până se întărește. Punem cacao, esență de rom și nucă.

După ce aluatul a crescut, acesta se împarte în patru părți egale. Se întinde câte o bucată de aluat pe un blat uns cu ulei. Se întinde umplutura și se rulează. Se pune în tava unsă cu unt și tapetată cu hârtie de copt. Aluatul se unge cu lapte și ou, se pune zahăr, apoi așteptăm jumătate de oră pentru a crește. După ce a devenit aluatul dublu, cozonacii se pun în cuptor 45-50 de minute.