Oul este un ingredient surprinzător pentru că este foarte versatil și își face loc în foarte multe rețete. În același timp, ouăle sunt bogate în substanțe nutritive, iar pe o scară valorică de la 1 la 100, oul se află pe poziția cea mai înaltă poziție datorită conținutului de proteine. De asemenea, au o cantitate ridicată de seleniu, un important antioxidant care contribuie la întărirea sistemului imunitar. Pe de o parte, este clar că ouăle sunt pline de nutrienți. Sunt o sursă puternică de vitamine A, D, B12 și de toți cei nouă aminoacizi esențiali. De asemenea, conțin aproximativ 113 mg colină, un nutrient important pentru sănătatea neurologică și metabolică.
La orice oră din zi, oul este o alegere excelentă, indiferent că îl fierbem, îl batem pentru o omletă declicioasă sau îl facem poșat. Dacă, încă, nu ați încercat oul la cuptor, ar fi bine să o faceți!, potrivit Tastingtable.
Ar trebui să aibă un albuș fraged și un gălbenuș care curge
Când coaceți ouă, explică MasterClass, de obicei puneți ouăle sparte în recipiente individuale, cum ar fi formele de brioșe, împreună cu legume sotate și brânză rasă. Sau puteți adăuga un număr de ouă într- o tavă mai mare, de copt. Când sunt perfect gătite, ouăle ar trebui să aibă un albuș fraged și un gălbenuș care curge, la fel ca atunci când preparăm oul poșat.
Când trebuie să le scoateți din cuptor pentru a fi perfecte
Pentru ca ouăle coapte să iasă corect, MasterClass recomandă să le scoateți din cuptor cu aproximativ un minut înainte de a considera că sunt gata, întrucât tava în care le-ați pus continuă să păstreze căldura și să le coacă. Adaugați o felie de pâine prăjită cu unt și veți avea o masă delicioasă și hrănitoare!