Cafeaua băută pe stomacul gol poate avea efecte nedorite asupra sănătății. Și nu este un mit. Tot mai multe cercetări arată modul în care acest obicei poate afecta sănătatea, potrivit Livestrong.
Poate crește zahărul din sânge
Un studiu din 2020, publicat în British Journal of Nutrition, a constatat că a consuma dimineața o ceasșcă de cafea pe stomacul gol afectează semnificativ controlul glicemiei. Capacitatea de a regla nivelul zahărului din sânge reduce riscul apariției unor afecțiuni metabolice precum diabetul și bolile de inimă.
Persoanele care au luat micul dejun înainte de cafea nu au avut o creștere a glicemiei.
Poate declanșa refluxul acid
Potrivit Societății Americane de Endoscopie Gastrointestinală, cafeaua relaxează sfincterul esofagian inferior. Este posibil ca supapa numită sfincter esofagian inferior să nu se închidă complet, permițând acidului din stomac să se infiltreze în esofag, ducînd la afecțiunea numită reflux acid. Cel mai frecvent simptom al refluxului acid sunt arsurile la stomac, care se simt și ca o durere ascuțită în piept.
Și asta nu es tot. „Cafeaua crește, de asemenea, riscul de arsuri la stomac, deoarece poate stimula aciditatea în stomac”, spune Marvin Singh, profesor la Susan Samueli Integrative Health Institute.
Într-un studiu din septembrie 2020, participanții care au înlocuit două cești de cafea cu două pahare de apă au avut un risc redus de reflux acid. Drept urmare, consumul de cafea fără un aliment, transformă stomacul în ceea ce dr. Singh numește un „bazin cu acid gastric”.
”Vestea bună este că dacă vom consuma alimente alcaline împreună cu cafeaua vom diminua nivelului total de aciditate”, spune dr. Singh. Deci, mâncați dimineața un mic dejun cu ouă, pâine prăjită sau fulgi de ovăz.
Ați putea fi mai nervoși
Cofeina este absorbită în organism rapid – în medie în 45 de minute. Un raport al Coffee & Health a constatat că variațiile genetice determină modul în care corpul procesează cofeina. Unii oameni o metabolizează rapid și are un efect ușor asupra lor. Alții descompun cofeina încet, astfel încât efectele sunt mai pronunțate și de lungă durată.
Dacă sunteți un metabolizator rapid, e puțin probabil să vă enervați, chiar dacă au trecut câteva ore de la ultima masă.
Cei care digeră cofeina în ritm de melc au sunt mai predispuși la tulburări post-cafea și se pot simți mai nervoși.
Când este cel mai bun moment pentru a bea cafea
Comandați-vă cafeaua de dimineața la scurt timp după micul dejun. Dacă o beți înainte de a avea ceva alimente în stomac, riscați toate simptomele de mai sus: o creștere a zahărului din sânge, arsuri la stomac, reflux acid și nervozitate.
Mai mult, nivelurile de cortizol, unul dintre hormonii steroizi, ating vârful în jurul orei 7 dimineața, potrivit Universității de Medicină din Michigan.
Sursa foto: Dreamstime