Greșeala majoră pe care o fac toți românii atunci când mănâncă sarmale. Nu mai faceți așa ceva. Trebuie să fie doar de decor
Nutriționistul Mihaela Bilic a postat pe contul său de Instagram un mesaj cu privire la cum ar trebui să consumăm sarmalele astfel încât acestea să nu ne facă rău. Aceasta spune că sarmalele sunt un un fel de mâncare echilibrat care combină carnea, legumele și cerealele într-un mod recomandat din punct de vedere nutrițional.
Mihaela Bilic a mai notat că persoanele care țin la siluetă ar trebui să renunțe la a mânca mămăligă alături de sarmale, subliniind că acestea au și efect probiotic.
„Sarmalele, cel mai bun exemplu de simbioză între floră și faună. Am găsit această definiție pe rețelele de socializare și recunosc că mi-a plăcut la nebunie. Sarmalele chiar sunt un fel de mâncare echilibrat, ele combină carnea cu cerealele și legumele așa cum este recomandat nutrițional. În cazul în care țineți la siluetă, renunțați la mămăligă și consumați sarmalele ca fel unic la o masă. Ăsta e adevărul, Sărbătorile de iarnă nu sunt complete fără gust și fără miros… de sarmale. Ca să nu mai zicem că au și efect probiotic”, a scris Mihaela Bilic.
Cum ar trebui consumate sarmalele pentru a nu lua în greutate
Nutriționistul Mihaela Bilic a sărit în ajutorul celor care doresc să își păstreze silueta, dar nu pot renunța la sarmalele de sărbători, așa că a întocmit o scurtă listă cu metodele prin care poți să te bucuri de acest preparat fără să-ți faci probleme în legătură cu greutatea.
Mihaela Bilic subliniază că este important ca porția de sarmale să nu fie mai mare de cinci bucăți și acestea să fie făcute din carne tocată din pulpă de porc. Sarmalele, spune nutriționistul, ar trebui fierte în zeamă de varză, borș sau suc de roșii, fără a se adăuga ulei. În ceea ce privește smântâna, aceasta ar trebui să fie doar de decor.
Ce faci dacă nu poți renunța la mămăligă
Persoanele cărora le place prea mult această combinație și nu pot să conceapă sarmale fără mămăligă, pot să își pună o porție mai mică de sarmale și să renunțe la smântână. Se poate opta chiar pentru un iaurt grecesc sau unul cu 2% grăsime.
De altfel, poți consuma sarmalele și cu o felie de pâine. Rezumă-te la două sarmale medii per porție și cam 100 g de mămăligă sau 50 de grame de pâine.