Cunoscuta interpretă de muzică populară Cornelia Rednic a făcut câteva dezvăluiri despre greutățile pe care le-a întâmpinat de-a lungul carierei sale. Ea a mărturisit că la un moment dat a fost chiar la un pas să renunțe din cauza invidiilor și a răutăților.
Cornelia Rednic a declarat într-un interviu că a fost foarte afectată de răutățile, vorbele și piedicile oamenilor, dar a reușit totuși să treacă peste aceste răutăți din jurul ei. Împreună cu Lupu Rednic, artista formează un cuplu de 30 de ani fiind foarte îndrăgiți în țara noastră.
Toate obstacolele i-au ajutat
Interpreta a vorbit despre obstacolele pe care ea și soțul ei au fost nevoiți să le depășească, încă de la începutul carierelor de interpreți de muzică populară.
„Au fost foarte multe obstacole în cariera noastră. De fiecare dată când ne loveam de aceste obstacole eram triști. Eram tineri și nu înțelegeam că și un diamant că să strălucească trebuie să treacă prin niște procese grele, ca mai apoi noi să ne bucurăm de el. Așa se întâmplă și în viața reală.
Dacă am obținut totul prea ușor, sau dacă nu prețuim atât de bine, este posibil să pierdem. De aceea am ajuns la un moment dat să înțelegem că toate acele obstacole ne-au ajutat”, a declarat Cornelia Rednic pentru Antena Stars.
A reușit să treacă de un moment de cumpănă
Chiar dacă nu a vrut să dea exemple concrete despre cei care i-au pus „piedici” de-a lungul carierei, artista a mărturisit că au existat. De asemenea, a fost un moment când chiar și-a dorit să renunțe. Acest lucru s-a întâmplat înainte de lansarea sa în emisiunile folclorice.
„Nu aș vrea să dau exemple. Unii dintre oamenii care ne-au pus obstacole, astăzi nu mai sunt. Acum nici nu mai contează acele greutăți. Atunci au contat. Atunci mi-a trecut un gând și am vrut să renunțăm la cântat, pentru că eu nu mi-am dorit să rămân doar o interpretă de evenimente.
Am vrut să fac ceva cu viața mea. Am vrut să îmi fac un nume. Apoi, au apărut emisiunile folclorice, iar din momentul în care am apărut pe sticlă nu ne-am mai oprit”, a mai mărturisit artista.
Am învață să prețuiesc lucrurile frumoase
Cornelia Rednic mai spune că a învățat să prețuiască lucrurile frumoase din viața ei și nu mai are așteptări de la cei din jur și să nu se mai compare cu nimeni.
„Am învățat să nu mai am nemulțumiri, să nu mai am așteptări. Am învață să prețuiesc lucrurile frumoase pe care le am în viață. Am învățat să nu mă mai compar cu nimeni, ci să fiu eu.”, a mai adăugat interpreta de muzică populară.