Grevă la Casa de Pensii
Angajaţi instituţiilor din subordinea Ministerului Muncii, membri de sindicat, dar şi persoane neafiliate organizaţiilor sindicale, intră de luni în grevă generală.
„Începând cu data de 27 noiembrie 2023, membrii sindicatelor afiliate la FSMM cât şi angajaţii neafiliaţi în sindicate declară grevă generală pentru eliminarea inechităţilor salariale şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă. Această acţiune vine în contextul eforturilor constante ale Federaţiei Sindicatelor din Ministerul Muncii de a obţine condiţii de muncă optime şi remunerare echitabilă. Membrii sindicatelor au considerat că greva este un pas necesar pentru a atrage atenţia asupra problemelor semnificative cu care se confruntă angajaţii din instituţiile Ministerului Muncii”, a anunţat duminică, pe Facebook, Federaţia Sindicatelor din Ministerul Muncii (FSMM).
Angajaţii din acest sistem reclamă „creşterea continuă a inechităţilor salariale, condiţii de muncă precare şi deficitul de personal” despre care spun că i-au determinat „să acţioneze pentru a obţine schimbări concrete şi sustenabile”.
„Scăderea puterii de cumpărare şi impactul inflaţiei au accentuat la rândul lor starea de nemulţumire şi au impus necesitatea acestei măsuri”, mai transmit sindicaliştii.
Casa de Pensii Buzău protestează pe termen nelimitat
De luni, angajații unei Case de Pensii din România au decis să întrerupă activitatea pe termen nelimitat. Acest lucru înseamnă că, în timpul protestului, programul cu publicul va fi suspendat.
Casa Județeană de Pensii Buzău anunță că angajații acesteia vor declanșa o grevă generală. Ea va debuta cu data de 27 noiembrie 2023. Acest aspect se găsește în notificarea nr. 544/18.11.2023. Documentul e semnat de Federația Sindicatelor din Ministerul Muncii. Federația e reprezentativă la nivelul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.
În timpul grevei generale, angajații vor fi prezenți la locul de muncă. Ei nu vor desfășura, însă, niciun fel de activitate. Totodată, reprezentanții Casei Județene de Pensii Buzău i-au asigurat pe beneficiarii principali ai sistemului public de pensii că vor reveni la deservirea acestora cu întreaga lor disponibilitate, după încheierea acestei forme legale de protest.
„Potrivit notificării nr.544/18.11.2023 a Federaţiei Sindicatelor din Ministerul Muncii federaţie reprezentativă la nivelul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, începând cu data de 27 Noiembrie 2023, funcţionarii publici ai Casei Judetene de Pensii Buzău se află în grevă generală”, informează Casa Judeţeană de Pensii printr-un comunicat de presă.
Anunțul despre greva generală a fost făcut în urmă cu câteva zile. Angajații Caselor de Pensii, ITM-urilor și AJOFM-urilor au lansat un avertisment.