O cursă Wizz Air, Bucureşti-Perugia a fost anulată din cauza grevei controlorilor de trafic din Italia. Mai multe curse înregistrează întârzieri de până la patru ore.
115 persoane au rămas blocate pe aeroportul Henri Coandă, pe parcusul zilei de astăzi, (n.red 15 decembrie) din cauza anulării cursei Wizz Air, Bucureşti-Perugia.
Mai mult, alte curse spre Italia înregistrează întârzieri de până la 4 ore. Un pasager al cursei aeriene Wizz Air, Bucureşti-Lamezia Terme (Calabria), care înregistrează patru ore de întârziere, ne-a spus că nimeni de la Wizz Air nu a venit să le spună când vor decola. „După două ore de aşteptare am primit un senviş şi o sticlă de apă. Suntem la poartă, aşteptăm îmbarcarea”, ne-a spus pasagerul.
Reprezentanții companiei ne-au transmis că Wizz Air, ca şi alte companii aeriene, a fost afectată astăzi, 15 decembrie, de greva controlorilor de trafic aerian din Italia. „Căutăm pe cât posibil să minimizăm impactul produs de această situaţie asupra pasagerilor noştri, dar câteva zboruri spre şi dinspre Italia au suferit întârzieri sau au fost anulate. Ne străduim să informăm pasagerii despre situaţia de la faţa locului, precum şi să le oferim asistenţă, în conformitate cu reglementările în vigoare şi cu politica Wizz Air, prin oferirea de gustări, cazare în unele cazuri, reprogramare gratuită sau rambursare completă”.
Pasagerii pot verifica la zi starea zborurilor lor accessând xite-ul companiei
„Deşi greva este în afara controlului nostru, cerem scuze tuturor pasagerilor pentru inconvenientele create.”, ne-au mai transmis reprezentanții companiei.