Vineri, UFO a declanşat o mişcare de protest, care ar putea deveni cea mai îndelungată din istoria companiei. Aproximativ 1.600 de pasageri şi-au petrecut noaptea în Frankfurt, cel mai mare hub al Lufthansa, deoarece zborurile lor au fost anulate în urma grevei.
Sâmbătă, conform datelor Lufthansa, au fost afectaţi de grevă aproximativ 58.000 de pasageri, în timp ce vineri numărul lor s-a ridicat la 37.000, fiind anulate 290 de zboruri. Dacă negocierile dintre sindicat şi conducerea companiei eşuează, greva ar urma să se încheie abia în 13 noiembrie.
Analistul Jochen Rothenbacher de la Equinet estimează costul celei mai recente greve la 20 milioane de euro (21 milioane de dolari) pe zi, în funcţie de numărul zborurilor anulate. Costurile totale în urma săptămânii de grevă anunţate de sindicat se ridică la aproximativ 140 milioane de euro.
Subsidiarele Lufthansa, companiile aeriene Swiss, Austrian Airlines, Germanwings, Eurowings, Brussels Airlines, Air Dolomiti şi Cityline, nu sunt afectate de mişcarea de protest, astfel încât grupul german poate efectua 90% dintre cele 3.000 de zboruri operate de obicei vinerea.
Anterior, sindicatul UFO, care reprezintă aproximativ 19.000 de salariaţi de la Lufthansa, a dat termen limită managementului companiei ca până la 1 noiembrie să îşi îmbunătăţească oferta cu privire la salarii, pensii şi condiţii de muncă.
Lufthansa a oferit personalului navigant posibilitatea de a continua să se pensioneze la vârsta de 55 de ani, dar cu condiţia modificării sistemului de pensii, astfel încât majorările anuale să nu fie garantate, ci să fie în funcţie de evoluţiile pieţei. Aceasta înseamnă că, în situaţia scăderii pieţelor, contribuţiile la fondurile de pensii ale personalului navigant se reduc.
Lufthansa, cea mai mare companie aeriană europeană, a fost puternic afectată şi de cele 13 greve declanşate în ultimele 18 luni de sindicatul german al piloţilor, Cockpit, tot din cauza disputelor privind salariile, beneficiile şi reducerile de costuri.
Grevele repetate au costat Lufthansa peste 300 milioane de euro (335,5 milioane de dolari).
Conducerea Lufthansa vrea să înfiinţeze o nouă divizie low-cost, numită Eurowings, cu sediul în Austria, care va plăti salarii mai mici decât în Germania şi, de asemenea, va prelua o parte din rute în cadrul reorganizării operaţiunilor grupului.
Cockpit se opune intenţiei conducerii Lufthansa de a elimina sistemul de pensionare anticipată, care le permite piloţilor să iasă la pensie la 55 de ani. Astfel, piloţii de la Lufthansa vor să menţină posibilitatea de a se pensiona anticipat la 55 de ani, cu 60% din salariu, înainte de a ajunge la vârsta oficială de pensionare de 65 de ani. Sindicatul a fost de acord cu majorarea vârstei medii de pensionare a piloţilor la 60 de ani.
Lufthansa se confruntă cu dificultăţi, în urma concurenţei venite de la companiile low-cost, precum easyJet şi Ryanair, şi a companiei Etihad, din Orientul Mijlociu, care a preluat o participaţie în grupul german Air Berlin.AGERPRES