Grevă masivă în Germania: 11 aeroporturi paralizate luni, inclusiv Frankfurt și Munchen

Transportul aerian din Germania va fi grav afectat luni, 10 martie, de o grevă de 24 de ore care va bloca activitatea a 11 aeroporturi, printre care și marile hub-uri internaționale Frankfurt și Munchen. Sindicatul Verdi a făcut apel la angajații din sectorul public și la personalul responsabil de serviciile de handling la sol să înceteze lucrul, ca formă de protest față de eșuarea negocierilor colective pentru majorări salariale.

Verdi solicită o creștere salarială de 8% sau cel puțin 350 de euro pe lună, însă discuțiile cu autoritățile au eșuat în a doua rundă de negocieri desfășurată luna trecută. Decizia de a organiza această grevă vine pe fondul unor proteste anterioare, de mai mică amploare, care au avut loc în mai multe aeroporturi germane.

Printre aeroporturile afectate de greva de luni se numără, pe lângă Frankfurt și Munchen, și cele din Stuttgart, Koln/Bonn, Duesseldorf, Dortmund, Hanovra, Bremen, Hamburg, Berlin și Leipzig-Halle, transmite Reuters. Practic, întreaga rețea a marilor aeroporturi din Germania va fi blocată, afectând zeci de mii de pasageri și determinând companiile aeriene să își modifice programul de zboruri.

Tarom anulează cursele spre Frankfurt din ziua de luni, 10 martie

Printre companiile aeriene care și-au ajustat deja programul de zboruri se numără și Tarom, care a anunțat anularea curselor București – Frankfurt din 10 martie. Astfel, zborurile RO 305 (București – Frankfurt) și RO 306 (Frankfurt – București) nu vor mai avea loc.

Oficialii aeroportului din Frankfurt au transmis că operațiunile aeroportuare obișnuite nu vor fi posibile, iar companiile aeriene trebuie să se aștepte la perturbări severe. Serviciile de handling pentru bagaje și check-in fie nu vor fi disponibile deloc, fie vor fi furnizate doar în regim de urgență. Pasagerii care aveau bilete pentru zboruri afectate de grevă sunt sfătuiți să verifice din timp starea curselor lor și să ia legătura cu operatorii aerieni.

aeroport
SURSA FOTO: Dreamstime

Tarom a transmis un mesaj oficial prin care informează pasagerii despre situație și îi îndeamnă pe cei afectați să contacteze Call Center-ul companiei la următoarele numere de telefon pentru reprogramări sau informații suplimentare:

  • (004) 021 9978
  • (004) 0800 500 131 (TelVerde)
  • (004) 0371 529 000

Este sezon de greve în Germania

Grevă de luni este considerată o escaladare majoră a protestelor sindicale din Germania, în contextul negocierilor tensionate dintre Verdi și autoritățile federale și municipale.

În ultimele săptămâni, Germania a fost afectată de mai multe greve în domeniul transporturilor, inclusiv o grevă de două zile pe aeroportul din Munchen și proteste mai mici pe aeroporturile Duesseldorf și Koln/Bonn, care au dus la anularea a 280 de zboruri și au afectat aproximativ 48.000 de pasageri.

Această grevă vine înaintea cele de-a treia rundă de negocieri colective, care vizează aproximativ 2,5 milioane de lucrători din sectorul public. Sindicatele încearcă să pună presiune pe guvern pentru a obține creșterea salariilor în contextul inflației ridicate și al costului tot mai mare al vieții.

Dacă negocierile nu vor duce la un acord favorabil sindicatelor, este posibil ca în perioada următoare să urmeze alte greve de amploare.