Federația Sanitas amenință cu grevă generală

Ar putea avea loc o grevă generală. Liderul Sanitas, Viorel Hușanu, a anunțat, luni, că hotărârea de a organiza mișcări de protest nu a fost luată de el, ci de către Consiliul Național, acum două luni.

Oamenii au simțit că au fost păcăliți, deoarece li s-a promis în vară că vor relua discuțiile privind creșterile salariale în toamnă, ceea ce nu s-a întâmplat.

A fost menționată atunci o creștere de doar 5% de la 1 ianuarie, însă nu este acoperită în acte. Spitalele au atras atenția că nu pot suporta această mărire de 5% din contractul cu Casa de Asigurări.

Din acest motiv, în noiembrie, în cadrul Consiliului Național, s-a hotărât să declanșeze mișcări de protest. Mișcările de protest ar putea escalada la o grevă dacă pe 18 ianuarie, când este termenul limită. Vor avea suficiente semnături pentru a evita declararea ilegală a grevei.

Deja au început mișcările de protest, fiind forțați de împrejurări, iar populația suferă pentru că nu mai sunt suficienți îngrijitori pentru pacienții din camera de gardă. Conform legii, trebuie să asigure o treime din personal în această perioadă.

Liderul Sanitas: Un asistent medical câştigă la fel sau mai puţin decât un om care vinde shaorma

În cazul în care Guvernul României nu negociază creșteri salariale în această săptămână, vor opri eliberarea de rețete, ambulatoriile nu vor mai funcționa.

Mai mult, operațiile vor fi limitate la cele de urgență. Oamenii sunt hotărâți să protesteze, nu văd altă soluție.

„În momentul de faţă, un asistent medical câştigă la fel sau poate chiar mai puţin decât un om care vinde shaorma sau unul care face curier în Bucureşti. Nu va mai sta în sistem pe astfel de venituri. Pentru asistentul medical nu a mai fost o mărire de venituri din anul 2018. De atunci, creşterile salariale s-au stopat.

Sunt asistenţi medicali sau infirmieri care acum aleargă între două etaje sau, şi mai grav, între două clădiri. O asistentă într-o tură de noapte îngrijeşte pacienţii din două clădiri separate.

În Bucureşti, la Matei Balş, la Institutul Stoia. Sunt două clădiri separate cu asistent de noapte. Dar sunt multe cazuri. La Sfântul Luca, la fel, este o secţie împărţită pe două etaje, unde avem o singură asistentă pe tura de noapte.

Dacă ea este într-un salon sau într-un etaj şi pe celălalt etaj se întâmplă ceva, nu are cine să asigure asistenţa medicală”, a declarat, luni, Viorel Huşanu la Medika TV.