Sindicatele din Educaţie au transmis, vineri, că doar Guvernul poate detensiona situaţia din sistem şi au arătat disponibilitatea de a participa la orice rundă de negocieri, în orice zi şi la ori ce oră. Aceștia au spus că din anul 2021, au tras foarte multe semnale de alarmă, însă de fiecare dată, discuţiile nu au avut rezultatul aşteptat. ,,De cele mai multe ori, ni s-au făcut doar promisiuni, care nu au fost onorate”, au transmis sindicaliștii.
,,Am trimis zeci de scrisori şi comunicate, am organizat mai multe acţiuni de protest, însă, de fiecare dată, discuţiile nu au avut rezultatul așteptat”
”Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie ”SPIRU HARET” şi Federaţia Naţională Sindicală ”ALMA MATER“, în numele salariaţilor din învăţământ ale căror drepturi şi interese le reprezintă, vor onora orice invitaţie oficială la negocieri venită din partea Guvernului României”, anunţă, vineri, federaţiile sindicale, într-un comunicat de presă comun.
Sindicaliştii subliniază că, din anul 2021, au tras foarte multe semnale de alarmă.
”Am trimis zeci de scrisori şi comunicate, am organizat mai multe acţiuni de protest, însă, de fiecare dată, discuţiile nu au avut rezultatul aşteptat de membrii de sindicat. De cele mai multe ori, ni s-au făcut doar promisiuni, care nu au fost onorate”, au mai transmis sindicaliştii.
Aceştia fac un rezumat al acţiunilor de protest avute din anul 2021 şi până în prezent, când s-a luat decizia declanşării grevei generale:
• 6 decembrie 2021 – am depus la Registratura Guvernului 163.000 de petiţii ale angajaţilor din învăţământ prin care aceştia au solicitat majorarea în regim de urgenţă a salariilor;
• 20 – 22 decembrie 2021 – am pichetat sediul Guvernului României;
• 13 ianuarie 2022 – am pichetat sediul Guvernului României;
• 19 ianuarie 2022 – am organizat o grevă de avertisment de două ore;
• 25 mai 2022 – am organizat un miting de protest în Piaţa Victoriei;
• 1 februarie 2023 – am pichetat sediul Guvernului României;
• 21 februarie 2023 – am anunţat, prin intermediul unui comunicat de presă, că vom declanşa greva generală;
• 29 martie 2023 – am pichetat sediul Guvernului României;
• 25 – 26 aprilie 2023 – am pichetat sediul Guvernului României;
• 10 mai 2023 – am organizat un marş de protest la care au participat peste 15.000 de angajaţi din învăţământ;
• 17 mai 2023 – am organizat o grevă de avertisment de două ore.
”După cum se poate observa, am făcut tot posibilul ca să nu ajungem la acest protest extrem. În continuare suntem deschişi la negocieri, indiferent de ziua şi ora la care suntem invitaţi”, au mai transmis sindicaliştii.
Printre revendicări se numără majorarea salariilor personalului din învăţământ
Sindicaliștii le reamintesc pe toate:
- Majorarea salariilor personalului din învăţământ, în conformitate cu importanţa socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic;
- Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflaţiei;
- Plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic;
- Acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă personalului din învăţământ;
- Acordarea drepturilor prevăzute în legislaţia în vigoare şi contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizaţiei de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);
- Creşterea anuală a investiţiilor în învăţământ, pentru îmbunătăţirea bazei materiale şi a infrastructurii;
- Renunţarea la aplicaţia EduSal şi înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat şi administrat de Ministerul Educaţiei.
Sindicaliştii precizează că, de luni, se va intra în grevă generală.