România s-ar putea confrunta, foarte curând, cu o grevă generală din partea sindicatelor. Va fi o săptămână de foc pentru Guvern. Iată ce au transmis principalii lideri sindicali din ţara noastră în acest weekend.
Sindicaliştii bat din nou la uşa Guvernului României!
Leonard Bărăscu, președinte SANITAS: Mergem direct în grevă generală
Sindicatele ameninţă iarăşi cu greva generală, iar premierul Nicolae Ciucă se va vedea nevoit, zilele acestea, să se aşeze la masa negocierilor cu liderii principalelor federaţii sindicale din România.
Una dintre cele mai mari nemulţumiri exprimate de oameni este aceea privind reducerea a cheltuielilor bugetare.
Dacă sindicaliştii şi guvernanţii nu vor ajunge la un numitor comun, primii sunt pregătiţi să recurgă la grevă generală, afirmă Leonard Bărăscu, președinte SANITAS.
„Mergem direct în grevă generală, așa cum au spus colegii noștri, pentru că nu înseamnă decât să cheltuim bani, să-și bată joc de noi, să stăm în stradă”, a declarat duminică, 23 aprilie, liderul sindical.
Leonard Bărăscu este de părere că întâlnirea cu premierul Nicolae Ciucă nu va avea, cel mai probabil, vreun rezultat pozitiv, aşa că s-ar putea ajunge la proteste masive de stradă şi la grevă generală, lucru discutat şi cu sindicaliştii din educaţie sau cei din administraţie.
„Vrem să mergem direct în stradă, vrem să găsim niște soluții împreună și cu ceilalți bugetari, lucru care nu s-a întâmplat până acum.
Dar suntem dispuși să facem lucrul acesta, pentru că și colegii din învățământ, și cei din administrație sunt în aceeași politică anti-bugetari și un buget… nu știu cum a fost făcut, bun, prost, cineva să-și asume și să spună «Domnule, asta este, haideți să găsim soluții!»”, a mai spus preşedintele SANITAS într-o intervenţie pe B1 TV.
Sindicaliştii din educaţie vor picheta Guvernul marţi şi miercuri şi se pregătesc şi pentru grevă generală
Reamintim că sâmbătă, 22 aprilie, sindicaliştii din educaţie au anunţat că au demarat referendumul pentru strângerea de semnături în vederea declanșării grevei generale.
Informarea a venit din partea Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federației Națională Sindicale „Alma Mater”.
FSLI, FSE „Spiru Haret” și FNS „Alma Mater”, vor picheta, din nou, sediul Guvernului în zilele de 25 și 26 aprilie, iar în data de 10 mai vor organiza un marș de protest la care sunt așteptați peste 15.000 de membri de sindicat.
Cât despre motivele pentru care s-ar putea ajunge la grevă generală, sindicaliştii au explicat următoarele.
„Hotărârea de a apela la această formă extremă de protest este cu atât mai justificată cu cât, prin proiectul de Ordonanță de Urgență privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, care urmează să fie discutat în Coaliția de Guvernare, Executivul intenționează să ia decizii cu impact negativ suplimentar pentru angajații din învățământ, în condițiile în care:
- se plafonează cheltuielile de personal la nivelul anului 2022 – imposibil de realizat în sistemul de învățământ, deoarece salariile cadrelor didactice se majorează odată cu trecerea la un grad didactic superior/ o nouă tranșă de vechime;
- se blochează atingerea de către personalul didactic auxiliar și nedidactic a salariilor de bază din Legea 153/2017, contrar promisiunii făcute de președinții PSD și PNL în urmă cu două săptămâni;
- se accentuează deficitul de personal prin: interdicția cumulului pensiei cu salariul și prin blocarea organizării concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante și se blochează activitățile de formare profesională (esențiale în dezvoltarea carierei didactice)”, transmit, într-un comunicat de presă comun, federațiile sindicale.