Mai mulți angajați de la metrou s-au strâns în fața Ministerului Transporturilor și au anunțat perioada când vor avea de gând să facă grevă. Salariații de la Metrorex cer măriri salariale, iar dacă revendicările lor nu vor fi acceptate atunci amenință că nu vor mai munci.
Angajații de la metrou amenință că ar putea întra în grevă generală, în perioada 15-20 decembrie, dacă salariile lor nu vor fi majorate. Ei au amânat greva de săptămâna aceasta pentru că au așteptat numirea unui nou ministru al Transporturilor.
Potrivit Digi24, salariații de la Metrorex nu mai vor 45% creștere salarială, cum au cerut până acum și se mulțumesc cu un procent mai mic, de 35%. În cazul în care conducerea Metrorex nu vrea sa le acorde această majorare iar contractul colectiv de muncă nu se semnează în scurt timp, atunci s-ar putea ajunge la grevă generală.
Salariații de la metrou l-au acuzat pe ministrul Transporturilor, Lucian Șova, că ar fi mințit când a anunțat că la Metrorex salariul mediu ar fi de 7.500 de lei. De fapt, potrivit protestatarilor, salariul mediu la nivelul companiei ar fi de 3.500 de lei.
Angajaţii Metrorex urmau să intre în grevă generală pe perioadă nedeterminată începând de miercuri, 21 noiembrie, între orele 4,00 – 16,00. Marţi, Consiliul General de la USLM a decis să amâne declanşarea grevei generale până la instalarea noului ministru al Transporturilor. „Consiliul General USLM întrunit azi, 20.11.2018, în şedinţă extraordinară, a hotărât amânarea declanşării grevei propriu-zise până după instalarea noului ministru al Transporturilor şi prima întrevedere cu acesta în calitate de mediator al prezentului conflict colectiv de muncă, la o dată ce urmează să o anunţăm”, a anunţat USLM. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de salarii, dar şi de lipsa de fonduri pentru piese de schimb şi mentenanţă, de lipsa forţei de muncă, de prostul management al Metrorex.