Federația Sanitas a declanșat greva japoneză în spitalele din toată țara, fiind nemulțumiți de majorările salariale care nu se vor acorda pentru toți angajații din sănătate. Mai exact, este vorba despre prevederile Ordonanţei care a legiferat acordarea unei majorări salariale doar pentru anumite categorii de salariaţi şi doar cu 1/4 din diferenţa salariului de bază pe anul 2022 faţă de salariul de bază actual.
Imediat după adoptarea ordonanței „trenuleț”, liderii de sindicat s-au întâlnit cu ministrul sănătății Alexandru Rafila, ministrul muncii Marius-Constantin Budăi și Mircea Abrudean – șeful cancelariei prim-ministrului pentru discuții privind legea salarizării.
Ce au cerut sindicaliștii?
Sindicatele din Sănătate au cerut salarii de bază pentru toți salariații din sănătate și asistență socială la nivelul anului 2022, precum și sporuri plătite pentru toți salariații la nivelul salariilor de bază aferente anului 2022. Guvernul a cerut un răgaz de 120 de zile, timp în care să întocmească un nou calendar pentru aplicarea integrală a Legii 153/2017.
„La momentul preluării puterii executive, Guvernul actual a făcut o serie de promisiuni în ceea ce priveşte asigurarea resurselor financiare necesare aplicării Legii 153/2017, în special pentru categoriile de salariaţi din sănătate şi asistenţă socială pentru care creşterile salariale legale aferente anului 2021 au fost blocate de fosta guvernare. Se află în această situaţie aproape 85.000 de angajaţi, în special infirmiere, brancardieri, personal TESA, asistenţi sociali etc. La fel ca şi Guvernul anterior, se pare că noua echipă de la Palatul Victoria ştie să ofere doar promisiuni fără acoperire, fără soluţii reale şi complete la problemele sistemului sanitar public şi ale celui de asistenţă socială”, transmitea Federația Sanitas într-un comunicat.
Urmează proteste în fața Guvernului
Organizaţia sindicală notează că prevederile actului legislativ propus de Guvern contravin flagrant tuturor declaraţiilor publice ale noilor miniştri, precum şi promisiunilor acestora făcute cu prilejul întâlnirilor cu reprezentanţii SANITAS, iar metoda aleasă pentru promovarea acestuia contravine total regulilor unui dialog social real, dialog promis imediat după învestirea noului Guvern.
Consiliul Național al Federației SANITAS, întrunit în sesiune extraordinară a analizat situația creată și a decis declanșarea grevei japoneze. Astfel angajații care sunt membri de sindicat vor purta banderole albe pe termen nelimitat. De asemenea, după declanșarea grevei japoneze, Federația Sanitas urmează să organizeze joi un protest în fața Guvernului.