Personalul însoţitor de la British Airways a început, luni, o grevă de cinci zile, în urma eşecului discuţiilor dintre conducerea companiei British Airways şi sindicatul Unite care reprezintă personalul însoţitor.
Sindicatul Unite cere reintroducerea beneficiilor de călătorie pentru personalul însoţitor, beneficii care au fost retrase în urma unei prime greve care a avut loc în luna martie. Numeroşi angajaţi de la British Airways depind de tarifele reduse de care beneficiază (plătind doar 10 procente din preţul normal al biletelor) pentru a face naveta între Londra şi oraşele din Marea Britanie şi chiar de pe continent.
Conducerea British Airways şi-a exprimat speranţa că în pofida grevei va putea transporta peste 60.000 de pasageri pe zi, urmând să opereze peste 60 la sută din zborurile pe distanţe lungi şi peste 50 la sută din zborurile pe distanţe medii de pe aeroportul londonez Heathrow. În plus, compania susţine că toate zborurile de pe aeroporturile London Gatwick şi London City vor opera în mod normal.
Vineri, British Airways a afişat piereri anuale record în exerciţiul 2009-2010, ca urmare a grevelor din luna martie şi a căderilor de zăpadă care au paralizat traficul în iarnă, dar a prognozat că va reveni la echilibru în acest an. British Airways a pierdut 425 milioane lire sterline în exerciţiul 2009-2010, cele mai mari pierderi de la privatizarea companiei în 1987. Numai greva din luna martie a costat 43 milioane de lire sterline.
Sindicatul Unite şi conducerea companiei discută de mai multe luni pe tema unui drastic program de reducere a costurilor, care urmează să afecteze salariile şi condiţiile de muncă. Conducerea British Airways vrea să ajungă la un acord cu sindicatele pentru a putea realiza economii de 72 milioane euro pe an.
SURSA: Agerpres