O nouă zi de haos în traficul din Bucureşti. Greva STB continuă şi sâmbătă dimineaţă. Extrem de puţine tramvaie şi autobuze au ieşit pe traseu.
UPDATE
Un număr de 15 vehicule se aflau în traseu sâmbătă dimineaţa, la ora 8:00, potrivit datelor furnizate Agerpres de directorul general al Societăţii de Transport Bucureşti, Adrian Criţ.
“La ora 8:00 sunt 15 vehicule în traseu:
- 2 vagoane de la Depoul Dudeşti, respectiv 401, 415, de pe linia 1;
- 5 vagoane de la Depoul Colentina, trei de pe linia 21 (056, 016, 027), unul de pe linia 14 (123) şi unul de pe linia 36 (vagonul cu numărul 104);
- trei autobuze de la Giurgiului (6626 de pe linia 104; 6510 de pe linia 610; 4789 de pe linia 420);
- un autobuz de la Floreasca (6273, linia 442);
- două autobuze de la Obregia (4628 de pe linia 465 şi 6329 de pe linia 241);
- două autobuze de la Titan (4977 de pe linia 408 şi 4851 de pe linia 472) ”, a declarat Criţ.
Ştirea iniţială
Probleme nu se mai opresc pentru bucureşteni! Angajaţii STB îşi continuă greva şi sâmbătă, 22 ianuarie.
Directorul general al instituţiei, Adrian Criţ, spune că numai 3 tramvaie şi 10 autobuze au ieşit pe traseu sâmbătă dimineaţă. Tramvaiele ar circula pe liniile 1 şi 21, relatează Digi24.
Adrian Criţ critică în termeni foarte duri atitudinea angajaţilor săi
Directorul general vorbeşte despre “un atac concertat la siguranţa bucureştenilor”.
“Din păcate, în continuare, cu toate că există o hotărâre a instanţei din care rezultă că greva este ilegală, angajaţii nu o respectă. Acesta este un atac concertat la siguranţa bucureştenilor, cu consecinţe majore referitoare la existenţa în viitor a societăţii.
Este un boicot împotriva siguranţei bucureştenilor, orchestrat pe linie sindicală, organizaţie care nu mai reprezintă vreun interes al angajaţilor. Au avut întotdeauna doar interese proprii, în urma cărora societatea a ajuns în situaţia economică din momentul de faţă.
Fără veniturile realizate urmare a prestării serviciului de transport public local de călători, societatea nu va mai putea funcţiona, prejudiciind în continuare locuitorii oraşului. Siguranţa locului de muncă pentru angajaţii societăţii, care îşi îndeplinesc îndatoririle faţă de bucureşteni, este grav afectată.
Fac apel la conştiinţa acestora să iasă pe traseu cu gândul la familiile lor, la nevoia de mobilitate a populaţiei. Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a solicitat vineri seara Parchetului să urgenteze măsurile împotriva persoanelor care au organizat greva de la STB, în special a liderului sindical Vasile Petrariu”, a spus directorul general al STB, potrivit Agerpres.
Negocieri fără rezultat între primarul general al Capitalei şi sindicaliştii STB
Vineri seară, primarul Nicuşor Dan şi sindicaliştii nu au ajuns la niciun rezultat în urma negocierilor. Angajaţii STB nu vor să renunţe la grevă până când directorul Adrian Criţ nu va fi demis, însă acest lucru poate fi decis numai de către Consiliul de Administraţie al STB.
În schimb, preşedintele Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti, Vasile Petrariu, a transmis că Nicuşor Dan a refuzat dialogul şi nu a stat nu a stat „nici măcar un minut” la negocieri.
Greviştii de la STB ignoră decizia Tribunalului Bucureşti
Pe de altă parte, tot vineri, Tribunalul Bucureşti a dispus încetarea grevei de la Societatea de Transport Bucureşti şi reluarea imediată a activităţii.
„Dispune încetarea grevei ca ilegală şi reluarea imediată a activităţii”, este decizia luată de judecători.
Joi, Tribunalul Bucureşti a suspendat greva de la STB şi a dispus reluarea imediată a activităţii. Cu toate acestea, angajaţii au continuat şi vineri protestul, astfel că nicio maşină nu a ieşit pe traseu, deşi există o decizie executorie a instanţei prin care greva este suspendată.