Greva de Paște, evitată. Lufthansa, acord cu sindicaliștii: Creşteri substanţiale ale salariilor

Lufthansa

SURSA FOTO: Facebook, Andor Hubay

Compania aeriană germană Lufthansa și Sindicatul Verdi, care reprezintă angajații de la sol, au anunțat că au rezolvat disputele legate de salarii, evitând astfel posibilele greve în perioada sărbătorilor pascale.

Lufthansa nu va mai intra în grevă de Sfântul Paște

Compania aeriană germană Lufthansa și Sindicatul Verdi, care reprezintă angajații de la sol, au anunțat miercuri, 27 miercuri 2024, că au rezolvat disputele legate de salarii, evitând astfel posibilele greve în perioada sărbătorilor pascale.

Înțelegerea vine în urma unor greve organizate de personalul de la sol în lunile anterioare, greve ce au cauzat numeroase întârzieri în traficul aerian.

După ce negocierile directe privind salariile au eșuat, Lufthansa și Verdi au optat pentru arbitraj în această săptămână. Au reușit să ajungă la un acord. Detaliile exacte ale înțelegerii nu au fost dezvăluite imediat. Totuși, directorul de resurse umane al Lufthansa, Michael Niggemann, a confirmat că s-a ajuns la un compromis.

„Este un compromis bun cu creşteri substanţiale ale salariilor pe durata acordului”, a zis directorul de resurse umane al Lufthansa.

Michael Niggemann (SURSA FOTO: www.lufthansagroup.com)

Verdi solicita o majorare salarială de 12,5% pentru cei aproximativ 25.000 de angajați de la sol pe care îi reprezintă. Angajații de la sol au declanșat greve în repetate rânduri.

Cea mai recentă grevă a durat două zile și a avut loc la începutul lui martie 2024. A determinat compania aeriană germană să anuleze până la 90% din zboruri.

Însoțitorii de bord de la Lufthansa nu au ajuns la un acord salarial cu compania aeriană germană

În același timp, însoțitorii de bord de la Lufthansa au fost în grevă în martie 2024. Totuși, ei nu au reușit să ajungă la un acord salarial.

Lufthansa și Sindicatul UFO, care îi reprezintă pe însoțitorii de bord, intenționează să demareze procedurile de arbitraj după sărbătorile pascale.

Grevele au început din anul 2022

La începutul lui martie 2024, grupul aerian german și-a exprimat îngrijorarea cu privire la posibilele consecințe negative ale conflictelor salariale cu sindicatele, în ciuda creșterii profiturilor în anul 2023. Lufthansa a avut nevoie de asistență financiară din partea Guvernului de la Berlin în timpul pandemiei provocată de coronavirus.

Cu toate acestea, a revenit în forță pe piață datorită creșterii numărului de călători, ceea ce a stârnit revendicări din partea sindicatelor pentru o distribuire mai echitabilă a profiturilor.

În anul 2022, un val de greve a determinat conducerea să facă ajustări semnificative la salarii. În sectorul transporturilor din Germania, grevele salariale au fost frecvente începând cu acest an.