De săptămâna viitoare, respectiv luni, 31 august, o serie de activităţi, printre care înregistrarea firmelor sau judecarea litigiilor comerciale vor fi practic blocate în contextul în care magistraţii din cadrul Tribunalului Bucureşti vor intra în grevă.
Motivul invocat de către magistraţii bucureşteni îl reprezintă Legea unică de salarizare, prin care aceştia pierd în jur de 50% din venituri.
“Adunarea Generală a judecătorilor ce funcţionează la Tribunalul Bucureşti a decis continuarea protestelor în următoarea formulă, începând cu data de 31 august 2009”, se precizează într-un comunicat al Tribunalului Bucureşti.
Ca urmare, se vor judeca numai cauzele în materie penală privind măsuri preventive şi cele în materie civilă privind plasamentul minorilor. Toate cauzele aflate pe rol vor fi amânate pentru noi termene de judecată.
De asemenea, activitatea judecătorilor desemnaţi la Registrul Comerţului va viza strict o şedinţă pe lună, urmându-se aceeaşi măsură de amânare cu acordarea unor noi termene.
Efectele acestei decizii se vor răsfrânge, cum spuneam, asupra celor care doresc să îşi înregistreze o firmă, asupra executrărilor silite sau a litigiilor comerciale.
Vor exista, de asemenea, implicaţii în ceea ce priveşte cauzele în care se judecă falimentul unor societăţi comerciale precum şi cauzele referitoare la concenciosul administrativ.