Grevă parlamentară pe termen nelimitat! Anunţul de ultimă oră a fost făcut de către senatorul AUR Sorin Lavric. Ce motive are formaţiunea sa politică să adopte această formă de protest?
Protest în Parlamentul României faţă de blocarea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Cîţu!
AUR a decis să intre în grevă parlamentară: “Singurul mod în care putem atrage atenţia asupra acestui abuz”
AUR intră în grevă parlamentară pe termen nelimitat, în semn de protest.
Anunţul a fost făcut luni, 20 septembrie, de către senatorul AUR Sorin Lavric, care deţine şi funcţia de secretar al Senatului. El recunoaşte că protestul va nu avea efect, dar spune că e singurul mod de a trage un semnal de alarmă.
“Am anunţat acum în Biroul permanent al Senatului că Partidul AUR intră în grevă parlamentară în semn de protest faţă de blocarea moţiunii de cenzură.
Fireşte că protestul nostru sub forma grevei nu va avea niciun efect, ei fac ce vor, însă este singurul mod în care putem atrage atenţia asupra acestui abuz”, a declarat, luni, Sorin Lavric.
Protest după protest, anunţate de AUR
Senatorii Alianţei pentru Unirea Românilor vor fi prezenţi în plen, însă nu vor vota, precizează Lavric. După ora 15:00, reprezentanţii AUR vor merge şi la Camera Deputaţilor, pentru a protesta din nou. Iar seara, se vor deplasa în Piaţa Victoriei, pentru a se alătura unui alt protest în stradă.
“Senatorii AUR vor fi în plen, dar vom sta sus, la balcon. Nu vom participa la dezbateri şi nu vom vota, iar apoi, la ora 15:00, vom merge toţi la Camera Deputaţilor, unde vom protesta din nou.
Seara vom merge în Piaţa Victoriei ca să prelungim greva cu celălalt protest legat de celălalt abuz şi anume acest certificat verde, care este, de fapt, o patalama de segregare medicală a românilor. Aşadar, AUR se află în grevă pe termen nelimitat”, a explicat senatorul AUR.
“Nu o să se întâmple nimic până la alegerile din PNL”
Greva parlamentară a celor de la AUR se va opri în momentul în care moţiunea de cenzură va fi dezbătută.
“Când va fi depusă, vom înceta greva. Dar vă daţi seama că acum invocă pretextul aşteptării verdictului de la Curtea Constituţională şi nu o să se întâmple nimic până la alegerile din PNL, aşa că nu ne facem iluzii.
Dar e singurul mod în care putem atrage atenţia”, a mai declarat, luni, Sorin Lavric.
Sursă foto: INQUAM Photos, Ilona Andrei