Greva de avertisment va avea loc în parcarea aeroportului, a declarat liderul Sindicatului Liber de Handling Aeronautic, Alexandru Cioc. Salariații de la handling sunt nemulțumiți de salarii, de programul de lucru și de dimensionarea personalului în raport cu volumul și condițiile de muncă. Sindicaliștii cer revenirea la programul de tură 12/24-12/48, respectiv corelarea acestuia cu programul de funcționare al aeroportului, normarea corespunzătoare a muncii, alocarea corectă a timpului de odihnă și refacere, recunoașterea muncii de noapte, regândirea politicii salariale și alinierea acesteia cu cea practicată în domeniul aviației, asigurarea sau decontarea transportului de la și la locul de muncă.
Chiar dacă greva angajațiilor de la handling durează două ore, conducerea Aeroportului Henri Coandă ne-a precizat că nu se așteată să fie întârzieri.
TAROM recomandă pasagerilor să se prezinte in timp util la aeroport
Compania TAROM a recomandat pasagerilor să se prezinte în timp util la aeroport. “Pentru a preintâmpina discomfortul generat de această acțiune, compania a luat măsurile necesare pentru operarea, conform planului de zbor, a curselor programate în intervalul 13.00-15.00, și pentru a evita eventualele întârzieri”, conform unui comunicat TAROM.