Transportatorii rutieri români intră în grevă japoneză şi vor circula zilnic, timp de o oră, cu 30 km/h oriunde se află în România, până când primele RCA vor fi reduse la nivelul de 4.907 lei/an.
"Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România atrage atenţia Guvernului, Parlamentului şi Preşedinţiei României că transportatorii rutieri s-au săturat de lipsa de măsuri a autorităţilor faţă de criza din piaţa RCA, după ce tarifele pentru camioane la clasa B0 s-au dublat, ajungând la peste 22.000 de lei pe an. Astfel, în semn de protest, transportatorii rutieri vor demara o grevă japoneză şi vor circula zilnic o oră cu 30 km/h oriunde se află în România până când primele RCA vor fi reduse la valorile maximale conforme cu datele cuprinse în raportul întocmit anul acesta, pentru perioada 2013 – 2015, de către compania de consultanţă Milliman la cererea ASF. Totodată, transportatorii rutieri care participă la greva japoneză sunt invitaţi să-şi pună în parbrizul autovehiculelor o pancartă A4 cu mesajul 'Protest RCA – Merg o oră pe zi cu 30 km/h – Vreau să trăiesc', mesaj care indică falimentul în care sunt aruncaţi transportatorii de către Guvern, Parlament, Preşedinţie, ASF şi asigurători', se arată în document.
Potrivit acestuia, pe lângă greva japoneză, UNTRR împreună cu celelalte asociaţii patronale din transporturile rutiere vor organiza în data de 15 septembrie 2016 un mare protest la nivel naţional.
"Majoritatea operatorilor de transport sunt aduşi la faliment, după ce tarifele de primă pentru transportul comercial de marfă şi persoane s-au majorat cu peste 300% faţă de anul precedent şi cu peste 500% faţă de anul 2014. Astfel, o poliţă RCA pentru un autotractor – clasa B0 a ajuns în acest moment la preţul de 22.000 lei pe an faţă de 4.000 lei în 2014. Totodată, UNTRR atrage atenţia asupra dezastrului care există în firmele de asigurare care nu sunt interesate de reducerea riscurilor, ci vor doar să pună pe spatele transportatorilor rutieri ineficienţa lor având costuri de administrare extrem de mari deduse în special din încasările RCA. Practic, piaţa asigurărilor a ajuns un 'vest sălbatic', unde fiecare firmă de asigurare îşi stabileşte tarifele fără a lua în calcul riscurile şi sustenabilitatea, iar ASF este în stare doar să trimită asigurătorii în faliment", menţionează UNTRR.
Patronatele din transporturile rutiere, respectiv UNTRR, COTAR, ARTRI, APTE 2002, APULUM solicită de urgenţă Guvernului să intervină prin Legea concurenţei nr. 21/1996 care la articolul 4, alineatul 3, prevede soluţia de emitere a unei Hotărâri pentru blocarea tarifelor de primă RCA pentru o perioadă de minimum 9 luni, timp în care Guvernul poate dispune măsuri urgente pentru reechilibrarea pieţei.