"La CE Oltenia există o nouă organigramă, care va intra în vigoare la 30 iunie şi care prevede că 20% din posturile de conducere vor dispărea, adică aproximativ 100 de oameni. Această organigramă trebuie discutată cu partenerii sociali", a spus ministrul. 

Grigorescu a adăugat că aşteaptă de la CE Oltenia un plan de redresare complex, agreat cu partenerii sociali. 

"Repet că nu există posibilitatea sau spectrul insolvenţei la CE Oltenia. Complexul are trei lucruri de făcut. În primul rând este nevoie de un plan de eficientizare, agreat cu partenerii sociali. În al doilea rând, există de mai mulţi ani discuţii pentru proiecte mari de investiţii care vor crea o piaţă pentru cărbunele din Oltenia. Aceste discuţii trebuie clarificate şi chiar merită să tragem o concluzie, pentru că vorbim de o piaţă nouă pentru 95% din producţia actuală de cărbune din Oltenia", a subliniat ministrul. 

Potrivit acestuia, în al treilea rând, CE Oltenia trebuie să stabilească ce vrea să modernizeze. 

La rândul său, Corina Popescu, secretar de stat în minister, a arătat că există un potenţial mare în cadrul CE Oltenia, care trebuie fructificat. 

"Ştim că există la CE Oltenia un potenţial care trebuie valorificat. CEO nu trebuie să stea cu mâna întinsă. Compania trebuie să se restructureze, atât din punctul de vedere al personalului, cât şi al instalaţiilor, să se modernizeze şi apoi va putea să stea în piaţă fără ajutor", a precizat ea, prezentă la aceeaşi conferinţă de presă. 

Activitatea de extracţie a lignitului în Bazinul Minier al Olteniei se desfăşoară pe teritoriul a trei judeţe, Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea, în 17 perimetre miniere, dintre care 16 exploatate prin lucrări miniere la zi şi un perimetru exploatat prin lucrări miniere subterane. 

Capacitatea de producţie proiectată este de 35 de milioane tone pe an de lignit energetic din care 98,6% în exploatări la zi şi 1,4% în exploatări subterane, fiind determinată de dotarea tehnică, baza materială şi condiţiile tehnologice. 

Nivelul producţiei de lignit înregistrat de Complexul Energetic Oltenia în anul 2015 a fost de 22,405 milioane de tone de cărbune. 

Complexul Energetic Oltenia a avut anul trecut pierderi de 895 de milioane de lei, cu 30% mai mari faţă de rezultatul negativ înregistrat în 2014, când compania a avut pierderi nete de 693 milioane de lei. 

CEO a decis, la mijlocul lunii martie, reducerea sau întreruperea activităţii în fiecare dintre sucursalele/subunităţile sale, atât în sectorul energetic, cât şi în sectorul minier până în luna iunie, inclusiv, motiv pentru care 670 de angajaţi de la cele două sucursale din Craiova – SE Craiova II şi SE Işalniţa – vor intra în şomaj. 

AGERPRES