Un consumator nou de energie electrică din România este conectat la reţea în 182 de zile, ceea ce este enorm, comparativ cu 20 de zile, cum este în vestul Europei, a declarat, joi, ministrul de resort, Victor Grigorescu, prezent la conferinţa de lansare a proiectului "Subnational Doing Business' în România, organizată de Banca Mondială.
"Sunt familiar cu studiile Doing Business realizate, an de an, de Banca Mondială. Există printre indicatorii analizaţi şi componenta de energie, mai exact indicatorul cu privire la timpul de conectare la reţea a unui consumator nou. Este un indicator important. Am stat tot timpul destul de slab la acest indicator. Cred că acum câţiva ani era 180 de zile, astăzi 'reuşim' să conectăm un consumator în 182 de zile, ceea ce este enorm. Este un indicator relevant şi un obiectiv relevant, chiar dacă nu numai Ministerul Energiei este cel care are ceva de spus pentru a îmbunătăţi acest indicator", a spus ministrul.
El a arătat că, de exemplu, este nevoie de 60 de zile calendaristice pentru a obţine permise, autorizaţii de construcţie, 10 zile calendaristice pentru a transmite documentaţii şi 40 de zile pentru a încheia diverse contracte.
"În realitate, din estimările Ministerului Energiei, stăm un pic mai bine. Dar şi acest lucru depinde de la zonă la zonă. Cea mai bună performanţă este undeva la 72 sau 75 de zile pentru a conecta un consumator industrial. Sunt anumite zone din ţară unde lucrurile se mişcă repede, autorităţile ies mai repede, distribuitorii emit avize mai rapid. Probabil că 100 – 110 zile este norma. Depinde foarte mult dacă există cadastru, dacă există experţi autorizaţi, în cât timp execută aceştia lucrările", a adăugat oficialul.
El a arătat că, în vestul Europei, timpul de conectare la reţea este de 20 de zile pentru un nou utilizator.
"Avem şi noi lucruri de făcut pentru a reduce timpul de racordare la reţeaua electrică pentru consumatorii industriali şi mă gândeam la discuţiile pe care le-am avut la Guvern cu colegi din Comisia de tăiat hârtii şi cu care am încercat să evaluăm cum putem reduce birocraţia în zona asta. Poate nu o să ajungem aşa de curând să conectăm un consumator industrial în 20 de zile, aşa cum se întâmplă în vestul Europei, dar nu este greşit să ne propunem lucruri ambiţioase, chiar dacă nu putem să le obţinem de mâine dimineaţă, dar pas cu pas să mergem în această direcţie. Este un plan realist şi e o contribuţie corectă şi directă pentru a îmbunătăţi mediul de afaceri din România", a mai spus ministrul.
La finele lunii trecute, Grigorescu a declarat că infrastructura de transport, cea de energie electrică şi cea de gaze reprezintă un pachet minimal pentru o dezvoltare durabilă şi sustenabilă la nivel naţional, în condiţiile în care, în România, încă există peste 100.000 de gospodării care nu deţin aceste utilităţi.
"La nivel naţional există o legătură între infrastructura de transport, infrastructura de transport energie şi conectivitate. Cred că ne dorim cu toţii să ducem în fiecare localitate un drum, să tragem un cablu electric sau conducte de alimentare cu gaze naturale. Aceste trei elemente de infrastructură sunt un soi de pachet minimal pentru a permite o dezvoltare economică durabilă şi sustenabilă", a spus ministrul Energiei.
SURSA: Agerpres