"O să fac o propunere pentru interimat, astfel încât să vină să susţină bugetul ministerului pentru IMM, pe ministrul Economiei, domnul Petrescu", a spus Grindeanu, la finalul reuniunii Comitetului Executiv Naţional al PSD. 

În opinia sa, Florin Jianu nu a rezistat presiunii la care au fost supuşi toţi membrii Guvernului în ultimele două zile şi "a făcut un pas înapoi". 

"E valabil pentru toţi membrii Cabinetului – ceea ce s-a întâmplat de ieri începând, când au devenit publice numerele noastre de telefon. Eu mi le-am ţinut şi salvat toate mesajele primite (…) de mine, de familia mea şi de familiile tuturor miniştrilor. (…) Poate că unii dintre colegii mei, în speţă domnul Florin Jianu, n-a rezistat la acest asalt şi atunci la ceea ce înseamnă activitatea sa a făcut un pas în spate. Nu e simplu să primeşti înjurături legate de familia ta, de părinţii tăi şi aşa mai departe", a susţinut Grindeanu. 

Premierul a subliniat că nu va renunţa la ordonanţele pe justiţie. "Am luat o hotărâre acum două zile şi mergem mai departe, justificat", a spus el. 

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, joi, că Guvernul mai are de îndeplinit, pentru primul trimestru, 12 măsuri din totalul celor promise în campanie. 

"Am luat deja o serie de măsuri pe care trebuie să le adoptăm în primul trimestru, mai avem 12 măsuri pe care trebuie să le luăm pentru ca etapa primului trimestru să fie îndeplinită, adică ceea ce le-am promis oamenilor", a spus Grindeanu după şedinţa CExN al PSD. 

El a adăugat că a prezentat un raport în faţa CExN cu tot ce a făcut Guvernul în ultima lună, pentru că acesta este forul care a susţinut Guvernul şi pe el ca prim-ministru. 

Printre măsurile realizate deja, premierul a amintit creşterea salariului minim la 1.450 de lei, creşterea cu 20% a salariilor din administraţia locală şi creşterea cu 50% a salariului pentru actori.

AGERPRES