Este necesară accelerarea exporturilor de cereale ucrainene
Anunțul a fost făcut în urma discuției ce a avut loc la Galați alături de numeroși membri ai diplomației internaționale, mai precis, oficiali ucraineni, americani și moldoveni.
Sorin Grindeanu a purtat vineri discuții alături de Jim O’Brien, coordonatorul pentru sancțiuni al Departamentului de Stat al SUA, ambasadorul SUA în Ucraina, Bridget Brink, ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec, reprezentanta Comisiei Europene Magda Kopczynska, viceprim-ministrul ucrainean Oleksandr Kubrakov și ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare din Republica Moldova, Vladimir Bolea.
În urma acestei discuții, Sorin Grindeanu a oferit informații la cald despre măsurile care vor fi luate pentru a diminua perturbările internaționale provocate de acțiunile Rusiei. Printre acestea, oficialii au decis accelerarea exporturilor de cereale ucrainene.
„Această decizie unilaterală a Rusiei a perturbat piețele și a privat milioane de oameni de aprovizionarea cu cereale. De aceea, împreună cu reprezentanții Statelor Unite am căzut de acord că trebuie accelerate exporturile de cereale ucrainene, în contextul atacurilor continue ale Rusiei asupra infrastructurii portuare și agricole (inclusiv asupra depozitelor de la Dunăre)”, a precizat Grindeanu.
SUA oferă sprijin pentru extinderea rutelor alternative de export
Ministrul Transporturilor declarat că sprijinul României pentru Ucraina nu a trecut neobservat, țara noastră a avut acțiuni care au permis exportarea a milioane de tone de cereale ucrainene.
Potrivit lui Sorin Grindeanu, Statele Unite ale Americii doresc să ofere ajutor financiar vecinilor Ucrainei, se mai dorește și extinderea rutelor alternative de export, dar și modernizarea infrastructurii critice de transport, atât feroviar, cât și rutier. În plus, se dorește sprijinirea dezvoltării capacităților de export a sectorului privat de-a lungul Dunării.
„SUA și-au reafirmat angajamentul de a acorda asistență financiară vecinilor Ucrainei, printre care și României, pentru a achiziționa pilotine și pentru a facilita transbordarea și tranzitul transfrontalier. Măsurile vor include sprijinul SUA pentru extinderea rutelor alternative de export, modernizarea punctelor de trecere a frontierei ucrainene, modernizarea infrastructurii critice pentru transportul feroviar și rutier, dar și sprijinirea dezvoltării capacităților de export a sectorului privat de-a lungul Dunării”, a informat Grindeanu.
A fost unanimă opinia potrivit căreia Rusia trebuie să înceteze de urgență atacurile asupra orașelor și infrastructurii ucrainene și se realăture Inițiativei pentru exportul de cereale prin Marea Neagră.