Sorin Grindeanu a fost prezent vineri, la Constanța, într-o întâlnire care a vizat noi măsuri pentru facilitarea tranzitului cerealelor provenite din Ucraina. La întrevedere au participat oficiali ucraineni, americani, moldoveni şi ai UE.
Potrivit informațiilor oferite de Sorin Grindeanu la finalul întâlnirii, au fost luate mai multe decizii. Acestea vor îmbunătăţi şi vor creşte nivelul de tranzit al grânelor prin România.
Totodată, ministrul a amintit de faptul că în luna august s-au tranzitat prin România aproximativ peste 2,5 milioane de tone de grâne.
Sorin Grindeanu anunță măsuri pentru tranzitul cerealor
„Astăzi, de asemenea, am luat decizii care vor îmbunătăţi şi vor creşte nivelul de tranzit al grânelor prin România. Ca să vă dau un ordin de mărime, în luna august s-au tranzitat prin România în jur de 2,5 milioane de tone de grâne, mai mult, chiar, peste 2,5 milioane de tone”, a afirmat Sorin Grindeanu la finalul întâlnirii.
Nivelul care își doresc să ajungă autoritățile în lunile următoare este de 4 milioane de tone. În acest context, au fost luate mai multe decizii. Una dintre ele ar fi implementarea proiectului european pentru navigabilitate pe Sulina 24 de ore din 24.
Acest lucru se va termina în toamna curentă și va duce automat la creşterea tranzitului de cereale. A doua decizie vizează creșterea numărului de piloți. Astfel, ministrul a transmis mulțumiri Ministerului Apărării Naţionale pentru ajutorul oferit.
„Nivelul la care ne dorim să ajungem în lunile următoare este de 4 milioane de tone şi este posibil acest lucru şi am să vă dau câteva decizii pe care le-am luat azi şi câteva modalităţi prin care se poate creşte această capacitate de tranzit.
Prima ar fi implementarea proiectului european pentru navigabilitate pe Sulina 24 de ore din 24 şi acest lucru se va termina în această toamnă, asta va duce automat la creşterea acestui tranzit.
Doi: am reuşit să mărim numărul de piloţi şi vreau să mulţumesc Ministerului Apărării Naţionale care ne-a ajutat cu încă 10 piloţi faţă de cei 54 pe care îi aveam deja înmatriculaţi, Ministerul Apărării Naţionale a venit cu încă 10 piloţi, asta ne duce la un număr absolut rezonabil de piloţi care să tranziteze canalul Sulina”, a completat ministrul Transporturilor.
Vor fi adoptate mai multe decizii legate de transportul cerealelor
De asemenea, ministrul Transporturilor anunță că în privinţa Portului Constanţa vor fi adoptate câteva decizii legate de transbordarea cerealelor de la o navă la alta. Prin această operaţiune ar putea să crească cu 500 de mii de tone capacitatea de transport.
„Vreau să reafirm sprijinul Guvernului României pentru Ucraina, să condamn încă o dată agresiunea Rusiei asupra Ucrainei şi să spun cu fermitate că vom sta alături de Ucraina până la capăt în acest conflict provocat de agresorii ruşi”, a conchis Sorin Grindeanu.
Luna viitoare sau peste două luni va avea loc o nouă întâlnire. În cadrul acesteia se va analiza rezultatul deciziilor luate vineri la Constanţa.